Casele de modă franceze Saint Laurent şi Balenciaga şi casa italiană Gucci se lansează în fabricarea de măşti sanitare, cu scopul de a remedia lipsa acestora în contextul pandemiei de Covid-19, iar LVMH a început producţia de gel dezinfectant pentru spitale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Atelierele franceze ale caselor Balenciaga şi Yves Saint Laurent se pregătesc de fabricarea măştilor, în conformitate cu măsurile de protecţie sanitară cele mai stricte pentru colaboratorii lor, odată ce procedeele şi materialele au fost omologate de autorităţile competente”, a transmis grupul de lux Kering de care aparţin cele două.

Între timp, Kering va trimite „în următoarele zile” serviciilor sanitare franceze 3 milioane de măşti chirugicale pe care grupul le va procura din China, potrivit comunicatului citat de BFMTV.

Casa Gucci, care aparţine tot grupului Kering, şi-a luat angajamentul de a fabrica 1,1 milioane de măşti şi 55.000 de cămăşi pentru personalul sanitar din Italia, ţara europeană cea mai afectată de Covid-19.

În plus, Kering a mai transmis că a făcut o donaţie financiară „excepţională” Institutului Pasteur, pentru a susţine cercetarea în cazul Covid-19, fără a preciza despre ce sumă este vorba.

Gigantul de lux LVMH, concurent al Kering, a început în urmă cu o săptămână fabricarea „în cantitate mare” a unui gel pe bază de alcool pentru spitale în trei unităţi din Franţa dedicate, până acum, producţiei de parfumuri şi cosmetice - Dior, Guerlain şi Givenchy.

La nivel mondial, în trei luni de la apariţia coronavirusului în Wuhan (China), au fost raportate peste 350.000 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi mai mult de 16.000 de decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.