Exporturile de arme ale Rusiei nu au scăzut, îm pofida sancţiunilor impuse de Statele Unite, a declarat luni şeful grupului rus de stat Rostec, Serghei Cemezov, transmite Reuters.
Rostec, care include companii precum producătorul de arme Kalaşnikov, Russian Helicopters şi United Aircraft Corporation (UAC), se află printre companiile sancţionate de Statele Unite în urma anexării Crimeii de către Rusia şi a altor factori.
Rosoboronexport, agenţia de export-import a Rusiei, a înregistrat vânzări de armament de 13,7 miliade de dolari în 2018, uşor mai ridicate faţă de anul precedent, a declarat Cemezov, prezent la salonul de aeronautică Dubai Airshow.
Pentru 2019 sunt aşteptate vânzări de arme similare cu cele din 2018, compania realizând deja vânzări de 11 miliarde de dolari, a spus acesta.
”Vânzările sunt în creştere, ceea ce înseamnă că producţia noastră este de calitate ridicată şi sigură”, a declarat Cemezov.
Şeful Rostec a spus că Rusia va continua şi cooperarea cu Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, fiind în derulare mai multe proiecte, chiar dacă unele state occidentale critică cele două state din Golf, din cauza rolului lor în războiul din Yemen.
Unele ţări, cum ar fi Germania, Norvegia şi altele au restricţionat vânzările de arme către ţările implicate în războiul din Yemen.
Rusia cooperează întotdeauna numai cu guvernele legitime şi a susţinut întotdeauna rezolvarea pe cale diplomatică a conflictului din Yemen. ”În acelaşi timp, Arabia Saudită este partenerul nostru”, a spus Cemezov.
Mai multe proiecte sunt în derulare în colaborare cu Arabia Saudită, inclusiv planurile pentru o fabrică de producere a armelor Kalaşnikov în regat, a spus Cemezov, refuzând să ofere mai multe detalii, în condiţiile care negocierile nu sunt finalizate.
Cemezov a mai arătat că în Orientul Mijlociu există interes pentru avionul rusesc de pasageri cu o singură punte, MC-21, care ar concura cu avioanele similare ale Airbus şi Boeing. Discuţiile sunt în desfăşurare, dat nu a fost semnat vreun contract cu un cumpărător din Orientul Mijlociu, a mai spus acesta, fără să ofere numele posibililor cumpărători.
În prezent, există comenzi pentru peste 270 de avioane, majoritatea din partea unor operatori aerieni din Rusia.
Este prevăzută producţia a circa 72 de avioane pe an, iar primele livrări vor începe în 2021.
Întrebat dacă India a plătit Rusiei un avans de 800 de milioane de dolari pentru sistemele de rachete sol-aer cu rază lungă de acţiune S-400, Cemezov a spus că plata a fost făcută. Acesta a adăugat că nu doreşte să dea cifre, că negocierile sunt în curs şi că termenul de finalizare este 2025.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.