Economia Rusiei a scăzut cu 0,4% în primele şase luni ale anului 2022, faţă de un an în urmă, dar investiţiile de capital, unul dintre principalii factori de creştere economică, au crescut cu 7,8%, arată datele de miercuri ale serviciului federal de statistică Rosstat, transmite Reuters.
Economia rusă, dependentă de exporturi, se scufundă în recesiune, lovită de sancţiunile occidentale ample pentru ceea ce Moscova numeşte ”o operaţiune militară specială” în Ucraina.
Dar amploarea contracţiei nu a fost până acum atât de mare pe cât se credea iniţial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În 2022, economia se va micşora cu mai puţin de 3%, a declarat săptămâna aceasta un oficial guvernamental rus.
Estimarea sa contrastează cu previziunea anterioară a Ministerului Economiei, care avertizase despre o contracţie de peste 12% - care ar fi fost cea mai mare scădere a producţiei economice de la criza de la mijlocul anilor 1990, după prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Numai în trimestrul al doilea, investiţiile de capital au crescut cu 4,1% în termeni anuali, după o creştere de 12,8% în primul trimestru, arată datele Rosstat, sectoarele minier şi de producţie reprezentând cea mai mare parte a creşterii din prima jumătate a anului.
Datele Rosstat contrazic aşteptările multor economişti care au anticipat că economia Rusiei se va prăbuşi în acest an sub greutatea sancţiunilor occidentale fără precedent, care au îngheţat aproximativ jumătate din rezervele de aur şi valută ale Rusiei.
Cu preţurile mai mari la exporturile sale de petrol, care atenuează impactul sancţiunilor occidentale, economia a evitat colapsul, la şase luni după ce Moscova şi-a trimis forţele în Ucraina.
Dar dificultăţile apar pentru unii ruşi. Şomajul oficial s-a situat la un minim record de 3,9% în iulie, au arătat miercuri datele Rosstat, dar salariile reale, care sunt ajustate pentru inflaţie, s-au micşorat în iunie cu 3,2%, de la an la an.
Datele au mai arătat că vânzările cu amănuntul, indicatorul cererii consumatorilor, au scăzut cu 8,8% în iulie, în termeni anuali, după o scădere de 9,6% în luna precedentă.
Preţurile de consum din Rusia şi-au extins declinul pentru a opta săptămână consecutiv, au arătat datele Rosstat, după ce preţurile pentru aproape toate produsele au crescut brusc după 24 februarie.
Scăderea indicelui preţurilor de consum poate deschide uşa pentru mai multe reduceri de dobândă de către banca centrală, necesare pentru a ajuta economia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.