Românii trebuie să scoată din buzunar, începând de la 1 octombrie, mai mulţi bani pentru carburanţi, gaze naturale şi energie electrică, în timp ce ratele la bancă pentru cei cu credite în lei vor fi mai mari din cauza creşterii indicelui Robor, potrivit datelor centralizate de News.ro.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat, de la 1 octombrie, o creştere a preţului energiei electrice pentru consumatorii casnici cu 0,03 lei/kWh. Totodată, gazele destinate consumatorilor casnici se vor scumpi cu peste 5% de la 1 octombrie.
OMV Petrom, liderul pieţei distribuţiei de carburanţi în România, a majorat preţurile atât la benzină, cât şi la motorină cu 5 bani pe litru în noaptea de sâmbătă spre duminică, când a intrat în vigoare a doua majorare a accizei la combustibili, de 16 bani pe litru, potrivit Profit.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sâmbătă, un litru de benzină se putea cumpăra la staţia OMV Petrom din Şoseaua Mihai Bravu numărul 321 cu 4,87 lei, iar unul de motorină cu 4,95 lei, dar începând de duminică benzina costă 4,92, iar motorina 5 lei/l. Noile preţuri ar fi putut fi mai mari, în condiţiile în care, în weekend, OMV Petrom a avut o promoţie de reducere a preţului benzinei cu 6 bani pe litru, iar cel al motorinei cu 3 bani pe litru, potrivit Profit.ro.
Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, referindu-se la creşterea nivelului indicelui Robor, că probabil ”colegii” de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă, pentru că era rolul băncii naţionale să intervină. ”Măcar să ştim: mai e Banca Naţională a României sau e o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă, foarte bună de altfel”, a afirmat premierul. Eugen Rădulescu, directorul direcţiei de stabilitate financiară al BNR, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Sinaia, că afirmaţiile premierului Mihai Tudose sunt nişte ”declaraţii politice” la care nu răspunde, însă atrage atenţia că se aşteaptă la creşteri ale ratelor şi ale dobânzile la depozite.
Totodată, tot de la 1 octombrie, plata defalcată a TVA va deveni opţională pentru firme. Aceasta ar putea fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dar decizia urmează să fie luată în Parlament.
Unii economişti au avertizat că scumpirea carburanţilor şi a energiei va determina o creştere semnificativă a preţurilor în cazul tuturor produselor, ceea ce va pune presiune pe inflaţie în ultimul trimestru al acestui an.
Preţurile de consum în luna august 2017, comparativ cu luna august 2016, au crescut cu 1,2%, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 1,6% la 1,9%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, de la 3,1% la 3,2% pentru finalul anului 2018, şi a estimat un nivel de 3,5% pentru iunie 2019.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...