Reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 19% şi mai ales eliminarea supraacizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, măsuri aplicate de la 1 ianuarie 2017, au ieftinit carburanţii din România, care are în prezent al treilea cel mai mic preţ al benzinei din Uniunea Europeană, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate pe portalul european energy.eu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit portalului energy.eu, care monitorizează preţurile carburanţilor în toate cele 28 de state membre UE, preţul mediu al unui litru de benzină din cel mai ieftin sortiment (cifra octanică 95) este în România de 4,90 lei, echivalent cu 1,086 euro. 

Preţul plasează România pe locul al treilea în topul celor mai mici preţuri ale benzinei din UE, după Bulgaria (1,015 euro) şi Polonia (1,032 euro).

La finalul anului trecut, un litru din acelaşi sortiment costa 5,09 lei, echivalent cu 1,122 euro, preţ cu care România se plasa pe locul al şaselea al celor mai mici preţuri în UE, după Bulgaria (1,017 euro), Polonia (1,024 euro), Lituania (1,073 euro), Estonia (1,103 euro) şi Letonia (1,104 euro).

Aplicarea celor două măsuri - scăderea TVA şi eliminarea supraaccizei - a redus preţul unui litru de benzină cu 19 bani în ultima lună, deşi, dacă companiile petroliere ar fi aplica integral la preţul de la pompă reducerea taxelor, preţul unui litru din sortimentul standard ar fi trebuit să scadă cu circa 40 de bani.

În prezent, preţul mediu fără TVA al unui litru de benzină 95 este de 4,08 lei, faţă de 4,24 lei la finalul anului trecut. 

În cazul motorinei, preţul mediu actual din România al celui mai ieftin sortiment este de 4,88 lei (1,081 euro), al şaptelea cel mai mic preţ din UE.

Înainte de reducerea taxelor, la 1 ianuarie 2017, preţul mediu al unui litru de motorină ieftină era de 4,99 lei (1,10 euro), al nouălea cel mai mic preţ din blocul comutar. 

Scăderea TVA şi eliminarea supraaccizei au redus preţul în mai mică măsură decât era de aşteptat din cauză că preţul ţiţeiului a crescut, ioar dolarul american - moneda de referinţă pentru petrol - s-a apreciat semnificativ în raport cu leul în decembrie şi ianuarie, atingând chiar niveluri maxime istorice, de peste 4,35 lei/dolar. 

Arabia Saudită estimează că preţul mediu al barilului de petrol va fi de 55 dolari în 2017 şi de 61 dolari în 2018, în special ca urmare a acordului dintre membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi statele nemembre ale cartelului.
 
OPEC a ajuns la un acord, la finalul anului trecut, de a reduce producţia de petrol cu 1,2 milioane de barili pe zi în 2017, în timp ce alte 11 state ce nu fac parte din cartelul petrolier, înrtre care Rusia şi Kazahstan, s-au angajat să reducă producţia cu 600.000 de barili pe zi.

Măsura, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, are ca scop rmajorarea preţurilor ţiţeiului pe piaţa mondială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.