Compania britanică Rolls-Royce a anunţat vineri că avionul său electric a atins o viteză de 623 de kilometri pe oră şi că acesta este ”cel mai rapid vehiculul integral electric din lume”, relatează CNBC.
Compania, care nu trebuie confundată cu Rolls-Royce Motor Cars deţinută de BMW, consideră că aşa-numitul “Spirit of Innovation” este ”cel mai rapid avion integral electric” de pe planetă, potrivit unui comunicat.
Rolls-Royce va depune trei cereri de recorduri mondiale la Federaţia Internaţională pentru Aeronautică.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acestea sunt: avionul atinge o viteză maximă de 555,9 kilometri pe oră pe parcursul a 3 kilometri; atinge 532,1 km/h în 15 kilometri; şi urcă la o altitudine de 3.000 de kilometri în 202 secunde.
În timpul acestor curse avionul a înregistrat o viteză maximă de 623 de kilometri pe oră.
Avionul “Spirit of Innovation” este rezultatul unui proiect numit ACCEL, sauAccelerating the Electrification of Flight.
Printre partenerii acestei iniţiative se numără specialistul în motoare electrice şi controlere YASA şi Electroflight, pe care Rolls-Royce a descris-o ca fiind un startup din domeniul aviaţiei. YASA este o subsidiară deţinută în totalitate de Mercedes-Benz.
În ceea ce priveşte finanţarea, 50% din fonduri au venit de la Institutul de Tehnologie Aerospaţială în parteneriat cu Departamentul pentru Afaceri, Energie şi Strategie Industrială şi Inovaţie al guvernului Regatului Unit.
Potrivit Rolls-Royce, avionul foloseşte un grup motopropulsor electric de 400 de kilowaţi ”şi cel mai dens pachet de baterii de propulsie asamblat vreodată în industria aerospaţială”.
În septembrie, avionul a efectuat zborul inaugural, planând pe cerul Regatului Unit timp de aproximativ 15 minute.
Pe măsură ce preocupările legate de sustenabilitate şi de mediu cresc - Fondul Mondial pentru Natură sălbatică descrie călătoriile cu avionul drept ”activitatea cu cea mai mare intensitate de carbon pe care o poate face un individ” - discuţiile despre aviaţie sunt din ce în ce mai concentrate pe modul în care inovaţiile şi ideile ar putea reduce amprenta asupra mediului.
În ultimii ani, o serie de companii au căutat să dezvolte planuri şi concepte legate de aviaţia cu emisii scăzute şi zero.
În septembrie anul trecut, de exemplu, un avion cu pile de combustibil pe hidrogen, capabil să transporte pasageri, a urcat pe cerul Angliei pentru primul său zbor.
În aceeaşi lună, Airbus a prezentat şi detalii despre trei avioane concept alimentate cu hidrogen, gigantul aerospaţial european susţinând că ar putea intra în serviciu până în 2035.
Într-un interviu recent cu Steve Sedgwick de la CNBC, CEO-ul Ryanair, Michael O’Leary, a fost precaut în ceea ce priveşte perspectivele pentru tehnologiile noi şi emergente din sector.
”Cred că... ar trebui să fim cinstiţi din nou. Cu siguranţă, pentru următorul deceniu... nu cred că veţi vedea vreuna – nu există nicio tehnologie care să meargă. pentru a înlocui... carbonul, aviaţia cu reacţie.””, a spus el pe 20 octombrie.
”Nu văd sosirea... combustibililor cu hidrogen, nu văd sosirea combustibililor durabili, nu văd sosirea sistemelor de propulsie electrică, cu siguranţă nu înainte de 2030. Aşa va fi cu siguranţă după ce cariera mea în industria aeriană se va termina... dar sper că va ajunge aici înainte de sfârşitul vieţii noastre”, a adăugat el”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.