Revolut anunţă că a început migrarea clienţilor români la noua entitate bancară locală, în cadrul unui proces etapizat. Toate conturile Revolut din România care trec pe noua entitate primesc un IBAN local propriu Revolut. De asemenea, clienţii noi care îşi deschid conturi Revolut primesc un IBAN românesc în formatul RO - REVO. Sucursala din România completează seria de sucursale locale deschise în Irlanda, Franţa, Spania, Olanda, Germania, Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Revolut Bank UAB, banca digitală europeană cu peste 36 de milioane de clienţi în Spaţiul Economic European (SEE) şi peste 4 milioane în România, anunţă că a demarat migrarea clienţilor de pe entitatea lituaniană pe cea locală. De vineri, 13 decembrie, banca digitală a început şi alocarea de IBAN-uri locale proprii.

În ultimele 12 luni, Revolut a deschis sucursale locale în Irlanda, Franţa, Spania, Olanda, Germania, Italia, iar sucursala din România este următoarea care devine operaţională, printr-un proces etapizat.

”Odată cu migrarea la noile IBAN-uri locale şi cu participarea la schemele locale de plăţi, Revolut răspunde nevoilor financiare în creştere ale clienţilor români persoane fizice sau juridice şi va continua diversificarea portofoliului de produse bancare”, anunţă Revolut.

Similar tuturor produselor şi serviciilor furnizate de Revolut, migrarea va fi un proces automat şi simplificat, în timp ce experienţa clientului va rămâne neschimbată. Toate serviciile legate de conturile de plăţi utilizate de clienţi (ex. Cont Personal, Planuri Plătite, Conturi Comune, Revolut Pro, debite directe şi transferuri de bani locale şi internaţionale, schimb valutar, plăţi cu cardul, Revolut <18, Conturile de economii) vor fi furnizate prin intermediul sucursalei din România. Celelalte servicii vor continua să fie oferite de alte entităţi din grup, similar modului în care sunt furnizate în prezent.

Adăugarea IBAN-ului românesc oferit de Revolut le facilitează utilizatorilor români persoane fizice sau juridice posibilitatea de a încasa salariul direct în acest cont sau de a-şi planifica plata abonamentelor şi a facturilor.

”Ţinând cont de mărimea portofoliului de clienţi şi complexitatea procesului, compania depune toate eforturile astfel încât trecerea la noul IBAN Revolut să se realizeze fără dificultăţi pentru clienţi. Clienţii sunt informaţi direct de către bancă în legătură cu tranziţia la noul IBAN local, de aceea fiind important ca aceştia să acorde atenţie notificărilor din aplicaţie sau emailurilor transmise de bancă”, precizează Revolut.

Pentru a evita întârzieri la încasarea fondurilor, Revolut le recomandă clienţilor care folosesc frecvent actualul IBAN ca, imediat după primirea notificării privind actualizarea acestuia, să le comunice noul IBAN local partenerilor, angajatorilor sau autorităţilor de la care primesc fonduri sau încasează salariul. Pentru a asigura clienţilor un timp de acomodare, transferurile făcute către IBAN-ul actul (vechi) se vor redirecţiona automat către noul IBAN local, până la data de 31 decembrie 2024. Ulterior acestei date, transferurile se vor returna către trimiţător.

După emiterea IBAN-urilor locale va urma migrarea pe noua entitate bancară locală. Conturile Revolut vor fi administrate de sucursala din România a Revolut Bank UAB şi se vor supune legislaţiei locale, în timp ce depozitele clienţilor vor continua să fie garantate până la 100.000 de euro de Fondul Lituanian de Garantare a Depozitelor. Revolut Bank operează pe 30 de pieţe din Spaţiul Economic European (SEE) şi este autorizată şi reglementată de Banca Centrală Europeană şi de Banca Lituaniei.

„După recenta integrare a sistemelor noastre cu sistemele locale de plăţi ReGIS şi TRANSFOND, acum trecem la o nouă etapă spre operaţionalizarea sucursalei Revolut Bank UAB în România. Pentru Revolut, acest demers este o dovadă a promisiunii de a deveni cu adevărat un cont bancar principal pentru clienţii noştri români. Dată fiind dimensiunea portofoliului nostru, acest proces complex din punct de vedere operaţional se va realiza treptat. Avem certitudinea că utilizatorii înţeleg că, oricât de mult am simplifica pentru ei tranziţia la noul serviciu, este posibil să întâmpinăm şi provocări. Le mulţumim anticipat pentru cooperare şi loialitate şi îi asigurăm că rămânem fideli viziunii noastre de a face banking-ul mai simplu şi mai la îndemână pentru fiecare dintre ei. Cu noul IBAN local Revolut şi accesul la sistemele locale de plăţi, clienţii vor putea să-şi valorifice şi mai bine bugetele, având la dispoziţie, în acelaşi loc, în aceeaşi aplicaţie, un întreg ecosistem care îi ajută să îşi gestioneze banii personali şi mai bine, a declarat Gabriela Simion, manager general al Revolut Bank UAB Sucursala România.

Revolut este o bancă europeană licenţiată şi o firmă de investiţii. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, oferind servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 50 de milioane de clienţi din întreaga lume folosesc produsele Revolut pentru a efectua mai mult de jumătate de miliard de tranzacţii pe lună.

Serviciile bancare în Spaţiul Economic European (SEE) sunt oferite de Revolut Bank UAB (304580906), o bancă înregistrată în Republica Lituania, autorizată şi supravegheată de Banca Lituaniei şi Banca Centrală Europeană (BCE).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.