Retailerul britanic Tesco a suspendat duminică un furnizor chinez de felicitări de Crăciun, în urma unui articol din presă potrivit căruia un client a găsit un mesaj scris într-o felicitare care afirmă că aceasta a fost împachetată de prizonieri străini care sunt victime ale muncii forţate, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Detestăm folosirea muncii prizonierilor şi nu o vom permite niciodată în lanţul nostru de furnizori”, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Tesco.

”Am fost şocaţi de aceste acuzaţii şi am suspendat imediat fabrica la care sunt produse aceste felicitări şi am deschis o investigaţie. De asemenea, am retras de la vânzare aceste felicitări, în timpul investigaţiei”, a adăugat acesta.

Tesco, cel mai mare comerciant britanic cu amănuntul, donează 300.000 de lire sterline (390.000 dolari) pe an din vânzarea felicitărilor organizaţiilor de caritate British Heart Foundation, Cancer Research UK şi Diabetes UK.

Publicaţia The Sunday Times a relatat că mesajul sună astfel: ”Suntem prizonieri în închisoarea Shanghai Qingpu din China. Obligaţi să muncim împotriva voinţei noastre. Vă rugăm să ne ajutaţi şi să anunţaţi organizaţiile de protecţie a drepturilor omului. Folosiţi linkul pentru a-l contacta pe dl. Peter Humphrey.”

Peter Humphrey este un fost jurnalist britanic şi investigator al fraudelor corporative.

În 2014, Humphrey şi soţia sa americană Yu Yingzeng au fost condamnaţi în China pentru că au obţinut în mod ilegal informaţii private despre cetăţeni chinezi şi au vândut informaţiile unor clienţi, între care producătorul de medicamente GlaxoSmithKline. Cuplul a fost deportat din China în iunie 2015, după reducerea pedepselor lor cu închisoarea.

Mesajul din felicitare a fost găsit de o fetiţă în vârstă de 6 ani, Florence Widdicombe, din Londra. Tatăl ei,  Ben Widdicombe, l-a contactat pe Humphrey pe reţeaua LinkedIn.

Florence Widdicombe a spus că a fost ”şocată” de mesajul din felicitare.

”Le-am deschis şi scriam pe ele şi, pe a şasea sau a opta, cineva scrisese deja”, a spus fetiţa la BBC TV.

Tatăl ei a crezut iniţial că este vorba despre o glumă, dar ulterior şi-a dat seama că ar putea fi o problemă serioasă şi s-a simţit responsabil să îi transmită mesajul lui Peter Humphrey.

Acesta a scris publicaţiei Sunday Times că nu cunoaşte identităţile sau naţionalităţile prizonierilor care au scris în felicitare, dar că ”nu are nicio îndoială că sunt prizonieri din Qingpu care m-au cunoscut înainte de eliberarea mea în iunie 2015 din închisoarea suburbană unde am petrecut 23 de luni”.

Felicitările au fost produse de fabrica Zheijiang Yunguang Printing, aflată la circa 100 de kilometri de închisoarea Shanghai Qingpu, potrivit Tesco.

Compania, care tipăreşte felicitări şi cărţi pentru companii din industriile alimentară şi farmaceutică, afirmă pe site-ul propriu că aprovizionează Tesco. Zheijiang Yunguang Printing nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Tesco a precizat că furnizorul fusese supus unui audit în urmă cu o lună.

Humphrey şi soţia sa au afirmat la proces că nu s-au gândit că au făcut ceva ilegal în activităţile lor din China.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.