Piaţa de echipamente şi accesorii destinate sporturilor în aer liber va creşte cu 30% în acest an, de la un nivel de 2,3 miliarde lei anul trecut, estimează compania Maia Outdoor, retailer autohton ce comercializează echipamente pentru drumeţie şi alpinism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În anul 2018, piaţa produselor şi echipamentelor sportive va creşte substanţial mai ales în contextul în care există clar o creştere a interesului pentru activităţi outdoor, o creştere a dorinţei clienţilor noştri de a se deconecta complet de agitaţia urbană şi de a se reconecta la natură, de a evada şi de a se întoarce la libertate", a declarat Dumitriţa Luncanu, coproprietar Maia Outdoor, într-un comunicat.

Oficialii companiei spun că românii au devenit mult mai pretentioşi, îşi doresc să achiziţioneze produse de calitate, să fie consiliaţi, să facă alegerea în cunoştinţă de cauză şi, mai mult, refuză să achiziţioneze produsele de care poate să depindă sănătatea, siguranţa şi poate chiar viaţa lor, din magazine de tip mass-market.

”Astfel, ţinând cont că tendinţa la nivel mondial este alegerea cumpăraturilor online versus celor tradiţionale prevedem o sofisticare a alegerilor clienţilor români iubitori de sport şi utilizatori de echipamente sportive şi accesorii, fapt ce va determina o creştere substanţială a segmentului de vânzări online în piaţa din România pe acest segment”, a adăugat Dumitriţa Luncanu.

Aceasta spune că tehnologia câştigă teren şi în sport.

”De la beţe pentru schi cu senzori, dispozitive de schiat indoor cu multiple funcţii şi tehnologii avansate, căşti şi ochelari cu ecrane pentru realitatea virtuală, toate sunt menite să ducă lumea sportului la un alt nivel senzorial", precizează Vlad Luncanu, coproprietar al companiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.