Marii agricultori din România, chestionaţi de News.ro, estimează că în acest sezon vor recolta mai mult grâu decât anul trecut, când producţia a fost una record, în timp ce alţi fermieri se aşteaptă la producţii similiare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Recoltarea grâului este în plină desfăşurare, cam 40-50% din suprafaţa cultivată cu grâu în sudul României a fost recoltată. Producţia este bună şi sperăm că va fi la fel cu cea obţinută în 2016”, a declarat, pentru News.ro, Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

Potrivit specialistului, producţia medie este cuprinsă între 4 şi 6 tone la hectar, iar în cazul fermierilor mari este semnificativ mai bună.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Fermierul Dimitrie Muscă, care a cultivat în total 3.000 de hectare cu grâu în judeţul Arad, a obţinut o producţie medie de aproape 8 tone la hectar. 

"Am terminat de recoltat grâul şi am obţinut o producţie de 7,8 tone la hectar. În general făceam 7,2-7,5 de tone la hectar, iar acum a ieşit 7,8 tone. Această producţie este mai bună faţă de cea obţinută anul trecut, în condiţiile în care am semănat în noiembrie, mult mai târziu decât în perioada optimă", a afirmat Muscă.

Ştefan Poienaru, agricultor din Feteşti, a recoltat circa 50% din suprafaţa pe care o deţine cu grâu şi primele date arată o producţie bună.

“Producţia este foarte bună din punct de vedere calitativ. Producţia este între 4,5 şi 5 tone la hectar. Aceasta este mai bună cu 20% faţă de cea obţinută anul trecut. Şi preţul este un pic mai încurajator, ajunge la 145 de euro pe tonă în Feteşti”, a spus Poienaru, pentru News.ro.

Pe de altă parte, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, se fereşte deocamdată să ofere estimări clare.

“Recolta grâului tocmai a început, nici 5% din suprafaţa semănată cu grâu a României nu a fost recoltată. Mai găsiţi grâu recoltat în Călăraşi, Olt, Giurgiu sau Constanţa, dar este un început timid. Nu putem face acum pronosticuri pentru că nu avem suficiente date. Pare a fi o producţie bună, dar aşteptăm să o recoltăm”, a adăugat Baciu.

Producţia de grâu a crescut anul trecut cu 4% comparativ cu 2015, până la 8,28 milioane de tone, nivel-record pentru România, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar.

În schimb, primele date arată o producţie de rapiţă mai mică faţă de cea de anul trecut.

Agricultorul Dimitrie Muscă a obţinut o producţie de 4 tone/ha, în condiţiile în care a cultivat 1.100 ha cu rapiţă în toamna anului trecut.

Recolta de rapiţă a crescut în 2016 cu aproape 38% faţă de anul anterior, până la 1,2 milioane de tone, cu o medie de peste 2,7 tone/ha.

În privinţa culturilor semănate în primăvară, precum porumbul şi floarea-soarelui, agricultorii spun că este nevoie de ploaie în perioada următoare pentru a obţine producţii bune.

“Acum este perioada critică pentru porumb, floarea-soarelui şi soia, în perioada înfloritului, şi momentan este secetă. Dacă nu vom avea ploi, culturile de primăvara vor fi grav afectate, vor fi diminuări ale producţiilor de 30% faţă de anul trecut. Porumbul va fi cel mai afectat”, a explicat Ştefan Poienaru, pentru News.ro.

Producţia de porumb a crescut anul trecut cu 11,5% comparativ cu anul precedent, depăşind 10 milioane de tone, deşi suprafaţa cultivată s-a diminuat cu 4%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică(INS).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.