Iniţiatorul Legii privind darea în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir, le-a mulţumit colegilor că au votat favorabil, cerându-i guvernatorului BNR, de la tribuna plenului Camerei Deputaţilor, să oprească intoxicarea şi presiunile publice pe care le face prin indicarea unui risc sistemic grav odată cu darea în plată, în timp ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a atras atenţia că legea adoptată nu este împotriva băncilor sau a BNR, ci pentru cetăţeni, cărora le-a urat succes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Să spui că darea în plată aruncă în aer sistemul bancar e o manipulare ordinară. Să spui şi că ai detectat cel mai sever risc sistemic din 1989 încoace este iarăşi o manipulare ordinară. De aceea, de la tribuna Parlamentului, eu îi cer guvernatorului României (al BNR – n.r.) să oprească intoxicarea, să înceteze presiunile publice pe care le face, să-i lase pe români să decidă ei felul în care vor să-şi trăiască viaţa de acum încolo. Dacă vor o viaţă nouă, fără povara ratelor la bancă, e dreptul lor, e viaţa lor, domnule guvernator!", a spus Zamfir în faţa plenului Camerei Deputaţilor, după votul final al legii.

El le-a amintit  colegilor că, referitor la efectele legii dării în plată, s-a spus că pleacă investitorii, că emigrează tinerii în alte ţări, că în România nu este un banking islamic, unde riscul să se împartă între bănci şi clienţi, ultima afirmaţie aparţinându-i viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu.

În final, Zamfir le-a mulţumit deputaţilor că au înţeles să dea o şansă nouă oamenilor care nu-şi mai pot plăti ratele la bănci şi pentru votul favorabil.

La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a urat succes tuturor celor cărora li se adresează legea.

"Trebuie să înţelegem că cei care au de câştigat sunt poate sute de mii de cetăţeni români, care au posibilitatea ca într-adevăr să decidă ce fac ei cu viaţa lor", a afirmat Dragnea.

El a reamintit că PSD nu a fost de acord cu trecerea legii fără un plafon în privinţa sumei creditului contractat de la bancă, acesta fiind stabilit în final la 250.000 euro, şi nici cu păstrarea programului Prima Casă printre prevederile legii.

"E important ca, de azi înainte, şi sistemul bancar să înţeleagă că au rolul civic de a sprijini atât economia, cât şi persoanelor fizice", a mai spus preşedintele PSD.

Dragnea a atras atenţia că legea dării în plată nu trebuie folosită pentru a plăti poliţe, nici măcat verbale, faţă de alte instituţii ale statului, cu atât mai mult faţă de Banca Naţională a României, precizând că nu este o lege împotriva sistemului bancar sau a BNR, ci pentru cetăţenii români.

Bodgan Ciucă, reprezentant al grupului parlamentar ALDE şi preşedinte al comisiei juridice din Camera Deputaţilor, le-a spus deputaţilor că s-a ajuns la un echilibru prin votul dat miercuri, deşi recunoaşte că legea poate fi îmbunătăţită.

"Am ajuns la un final, care credem noi că aduce un strop de echilibru în raportul dintre actori, bancă, debitor, creditor. Ştiu că nu este o lege perfectă, este perfectibilă, dar este un act de curaj al Parlamentului", a apreciat Ciucă.

Debitorii care au asistat la şedinţa plenului au aplaudat frenetic de la balcoane votul final dat de deputaţi.

Au ieşit fericiţi din sală, îmbrăţişându-se şi urându-şi succes unii altora.

"În sfârşit, s-au echilibrat relaţiile dintre debitori şi creditori. Într-adevăr, cei care au cel mai mult nevoie în momentul de faţă de aplicarea acestei legi ar putea beneficia de ea, pentru că situaţia lor nu a fost rezolvată până acum. Îi urez vânt în pânze!", a comentat la final Calu Monica, reprezentant al asociaţiei Parakletos, condusă de avocatul Gheorghe Piperea.

Deputaţii au dat 207 voturi "pentru", niciunul "împotrivă", fiind doar o abţinere.

Legea dării în plată a fost introdusă miercuri dimineaţă pe ordinea de zi a plenului Camera Deputaţilor, la solicitarea liderului de grup al PSD, Florin Pâslaru, după ce marţi seara proiectul nu se regăsea pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri.

În urmă cu o săptămână, Comisia Juridică a Camera Deputaţilor a votat exceptarea programului Prima Casă din textul Legii privind darea în plată, precum şi stabilirea plafonului pentru suma împrumutată de la bancă pentru achiziţia locuinţei la 250.000 euro.

Legea se va aplica pentru cei care au luat creditul pentru achiziţia unei locuinţe sau a unui teren pe care să se construiască locuinţa, chiar şi în cazul creditelor de nevoi personale cu ipotecă.

Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii şi persoanelor care se află în prezent în procedură de executare silită de către bănci.
De asemenea, au adoptat un amendament care prevede ca legea să nu se aplice persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre definitivă pentru infracţiuni privind creditul pentru care solicită darea în plată.

Banca Naţională a României a identificat pentru prima dată un risc sistemic sever intern, pe fondul intensificării iniţiativelor legislative din ultimele şase luni privind reglementarea domeniului financiar-bancar, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a referit la legea dării în plată, pentru care a rămas problema retroactivităţii în forma adoptată în Comisia juridică.

Legea a fost aprobată de Senat, după ce preşedintele României a trimis-o Parlamentului spre reexaminare. Iohannis nu mai are dreptul să refuze promulgarea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.