Circa şase din zece companii au suferit o breşă de securitate informatică în ultimii trei ani, iar o treime dintre specialiştii în securitate IT, care nu au avut de-a face cu incidente, spun că e foarte probabil să fie victime fără să ştie asta, arată un studiu global al companiei româneşti de securitate cibernetică Bitdefender, transmis joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ponderea companiilor care s-au confruntat cu incidente în primele şase luni din 2019 este de un sfert, faţă de 32% pentru întreg anul trecut, iar specialiştii avertizează că angajatul este cea mai slabă verigă.

”Peste jumătate dintre specialiştii în securitate IT sunt îngrijoraţi în legătură cu nivelul de pregătire în ansamblu al companiei de a face faţă unui atac global, deloc de mirare cât timp 57% spun că tocmai managementul respectă cel mai puţin politica de securitate informatică. Cel mai adesea, directorii sunt reticenţi la politicile de securitate IT, încercând fie să le întârzie sau să nu le respecte după ce intră în vigoare întrucât se consideră exceptaţi de la reguli”, se arată în comunicat.

În plus, o treime dintre respondenţi au constatat că angajaţilor din companiile în care lucrează le lipsesc cunoştinţe de bază de securitate informatică. De aceea, 49% dintre respondenţi spun că duc şi acasă grijile legate de iminenţa unui atac informatic asupra organizaţiei, în mare parte din cauza constrângerilor legate de buget şi de personalul calificat, potrivit companiei.

”Lipsa resurselor este un factor de stres atât de mare încât specialiştii în securitate IT au luat în calcul inclusiv să-şi dea demisia. Investiţiile insuficiente în securitate sunt principalul obstacol în faţa construirii unei posturi mai solide contra atacurilor informatice din ce în ce mai sofisticate. Securitatea slabă e fără îndoială o ameninţare importantă pentru orice business”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate informatică la Bitdefender.

Totodată, rapiditatea cu care atacurile sunt depistate şi izolate este un factor cheie în diminuarea proporţiilor unui atac, conform specialiştilor în securitate IT chestionaţi, dar unul din trei spune însă că ar avea nevoie de o săptămână sau chiar mai mult pentru a depista un atac informatic avansat.

Consecinţe ale unei breşe nedepistate pot fi întreruperea activităţii businessului (43%), costurile reputaţionale (38%) şi scăderea vânzărilor (37%), însă îngrijorarea cea mai mare se leagă de pierderea încrederii clienţilor.

”Breşele pot afecta ireversibil încrederea clientului în bunurile şi serviciile oferite de o companie. Exemplele de cazuri reale de breşe la competitori pot fi un bun instrument de a iniţia discuţii cu managementul pe tema securităţii informatice şi totodată pentru a justifica cheltuieli suplimentare necesare securizării infrastructurii IT. Directorii de securitate acum pot oferi dovezi concrete managementului că, fără un buget adecvat, e o chestiune de timp până când infrastructura va fi compromisă”, mai spune Liviu Arsene.

Studiul a fost realizat în iulie 2019 pentru un eşantion reprezentativ de peste 6.000 de specialişti în securitate informatică din Europa, SUA şi Australia, din companii cu peste 10.000 de angajaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.