Unul din cinci consumatori la nivel mondial a făcut zilnic cumpărături online în timpul pandemiei, peste jumătate au cumpărat de la mai mulţi comercianţi pentru acoperirea nevoilor şi un procent similar afirmă că ar plăti mai mult pentru produse mai sănătoase şi fabricate local, potrivit unui raport realizat de PwC.
”Criza sanitară a accelerat anumite comportamente ale consumatorilor prezente şi înaintea pandemiei, precum cumpărăturile online sau achiziţia de alimente sănătoase. Această evoluţie a scos însă la iveală anumite slăbiciuni în activitatea retailerilor, care vor avea nevoie de o schimbare a paradigmei în care au funcţionat până acum”, a declarant şeful departamentului de retail din cadrul PwC România, Mihai Aniţa.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu toate că vânzările online din comerţul cu amănuntul sunt estimate să crească de la 13,9% la 22,4% în 2023 (conform site-ului de statistici Statista), magazinul fizic va fi în continuare atractiv pentru consumatori, susţin reprentanţii PwC.
“Chiar dacă sunt preocupaţi de sănătate şi siguranţă, consumatorii vor dori în continuare să facă unele cumpărături în magazinele fizice pentru că îşi doresc să testeze anumite produse. De altfel, raportul nostru arată că oamenii pun pe aceleaşi locuri ca importanţă nevoia de a vedea şi atinge produsele, menţionată de 33%, cu cea de a avea siguranţa şi de a-şi proteja sănătatea, indicată de 31%”, se mai arată în raport.
Giganţii moderni ai comerţului cu amănuntul, cum ar fi Amazon în SUA şi Alibaba din China, vor continua să forţeze inovarea atât în magazinele fizice, cât şi online ale companiilor de comerţ.
”Retailerii vorbesc de multă vreme despre punerea clienţilor pe primul loc, dar adesea nu au implementat decizii care să susţină această strategie. Acum, însă, vor fi forţaţi să facă acest lucru întrucât clienţii au mai multe opţiuni de unde pot cumpăra, dar au şi mai multe canale de comunicare la dispoziţie pentru a ”sancţiona” retailerii sau producătorii cu recenzii nefavorabile. Prin urmare, îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii prin disponibilitate, servicii de livrare sau de plată diversificate vor da siguranţă şi încredere clienţilor pentru un anumit brand”, a spus partenerul PwC România, Ruxandra Târlescu.
În acelaşi timp, pe măsură ce comerţul online creşte, consumatorii se aşteaptă la o transparenţă mai mare în ceea ce priveşte starea comenzii şi livrarea, iar unii doresc livrarea foarte rapidă. 42% dintre respondenţii la nivel mondial spun că livrarea rapidă şi fiabilă se numără printre primele trei atribute atunci când fac cumpărături online.
70% dintre consumatorii chestionaţi au indicat încrederea ca fiind cel mai important factor atunci când cumpără de la o marcă.
Potrivit raportului, mulţi consumatori se orientează tot mai mult către produse provenite de la nivel local, în mare parte pentru durabilitatea şi valoarea percepută a acestora, pentru care sunt dispuşi să plătească mai mult.
Viitorul alimentelor va fi, de asemenea, caracterizat prin creşterea personalizării, comercianţii adaptându-şi oferta la preferinţele, dieta sau problemele de sănătate ale consumatorilor, pe baza datelor colectate de la clienţi şi analizate cu ajutorul tehnologiei, se mai arată în raport.
PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.