Negocierile realizate în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au adus un beneficiu de 2,67 milioane euro consumatorilor şi întregului sistem bancar din România în perioada 2016-2019, a anunţat, joi, CSALB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aproape jumătate din această sumă (1,25 milioane euro) reprezintă diminuarea eforturilor de plată în anul 2019. Odată cu creşterea valorii beneficiilor obţinute din conciliere, a numărului de cereri şi de înţelegeri dintre consumatori şi bănci/IFN-uri, se extind şi competenţele Centrului”, se arată în comunicat.

Totodată, după aproape 4 ani de la începerea activităţii, CSALB este accesibil şi persoanelor juridice.

“Persoanele juridice se vor putea adresa şi ele CSALB pentru a intra în conciliere cu băncile, şi nu numai, pentru o serie de speţe care ţin de serviciile de plată şi de activitatea de emitere de monedă electronică. Problemele care pot face obiectul solicitărilor unor entităţi publice şi private către CSALB sunt diverse: de la operaţiunile prin intermediul ATM-urilor, la transferuri între conturi bancare, până la operaţiuni de plată făcute prin internet banking sau prin telefonul mobil. Pot fi chemate la conciliere instituţii precum băncile, emitenţii de monedă electronică şi companiile care furnizează servicii de plăţi şi fac transferuri de bani. Dacă pentru persoanele fizice concilierea în cadrul CSALB este gratuită, pentru persoanele juridice se va percepe o taxă de 993 de lei. Aceeaşi sumă va fi percepută şi instituţiei care furnizează servicii de plată şi care va intra în conciliere cu persoana juridică de la care soseşte solicitarea”, spune Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Persoanele juridice pot trimite cereri de conciliere folosind aceeaşi aplicaţie online disponibilă persoanelor fizice pe site-ul csalb.ro. Site-ul a fost adaptat în acest sens, dar rămân active şi celelalte metode de transmitere a cererilor: e-mail, poştă sau direct la sediul CSALB.

”În 2019 au fost înregistrate la CSALB 2.117 cereri din partea consumatorilor – o creştere cu 65% în comparaţie cu anul precedent (1.772 cereri pentru bănci şi 345 cereri pentru IFN-uri), şi de peste 4 ori mai multe faţă de anul 2017. Dintre acestea, băncile au acceptat să intre în negociere în aproape 900 de cazuri (664 de cazuri în cadrul CSALB şi 207 de negocieri directe, după ce cazul a fost sesizat de Centru)”, se arată în comunicat.

Suma rezultată din aceste negocieri în anul 2019 este de 1,25 milioane Euro, aproape la fel de mare cât valoarea beneficiilor din primii trei ani de activitate ai CSALB. În 18% dintre cazurile soluţionate la CSALB beneficiile acordate consumatorilor depăşesc 5.000 de Euro şi au fost obţinute prin reduceri sau ştergeri integrale de sold, scăderea comisioanelor sau a dobânzilor şi/sau restituirea unor sume încasate în trecut. Cea mai mare pondere (43%) o au cazurile în care beneficiile acordate sunt între 1.000 şi 5.000 de Euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.