Senatoarea USR Ramona-Nicoleta Dinu a anunţat că USR se opune ferm proiectului de lege care modifică OUG 93/2012 privind îînfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (AS) depusă de liderul deputaţilor PNL Florin Roman, care va fi dezbătută miercuri în Comisia de buget, finanţe a Senatului. „USR consideră propunerile venite din partea deputatului PNL drept mai nocive chiar decât propunerile PSD de suboronare a altor autorităţi de reglementare independente sau de control, precum Curtea de Conturi, ANCOM sau Consiliul Concurenţei”, mai arată Dinu, într-un comunicat de presă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Nici Florin Iordache nu ar fi avut curajul să propună o asemenea enormitate, respectiv imunitatea absolută pentru toţi membrii conducerii unei instituţii de control ce supraveghează ca întreaga piaţă a serviciilor financiare să funcţioneze corect, legal, conform principiilor economiei de piaţă. Ce a propus dl Florin Roman este de incalificabil şi este de mirare că, până acum, conducerea PNL nici nu a dezavuat-o şi nici nu s-a dezis de persoana care a înaintat-o. La Comisia de buget-finanţe voi repune in dezbatere toate cele 15 amendamente pe care USR, prin Claudiu Năsui, le-a propus la Camera Deputaţilor, amendamtene care ar fi eliminat imunităţile şi privilegiile. Dacă propunerea ajunge la Plen, toţi senatorii USR vor vota împotriva ei”, a declarat Ramona Dinu, printr-un comunicat de presă remis News.ro.
 
Senatoarea USR consideră că în forma propusă, modificarea OUG 93/2012 creează imunităţi nejustificate pentru anumiţi funcţionari, ce ar urma să aibă efecte negative ireversibile pe piaţa locală, încurajând în mod nepermis pasivitatea ASF în raport cu interesele consumatorilor de servicii financiare din România.
 
Exonerarea de răspundere a anumitor funcţionari din cadrul ASF - prevăzută de art. I punctul 2. din proiectul de lege prezintă o situaţie fără precedent în legislaţia din România şi prezintă multiple probleme legale, constituţionale, economice, mai spune sursa citată.
 
O asemenea prevedere ar duce la blocarea efectivă a posibilităţii tragerii la răspundere a persoanelor responsabile şi, totodată, la consolidarea pasivităţii sau a altor abuzuri de care pot fi vinovaţi aceşti funcţionari ai ASF.
 
De asemenea, discriminarea poate fi incidentă şi în legătură cu alţi funcţionari publici cu atribuţii de control şi supraveghere din cadrul altor autorităţi şi instituţii publice, precum Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ANPC, etc., conchide sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.