Profitul net al Raiffeisen Bank a crescut cu 9%, în primele nouă luni ale anului, faţa de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 583 milioane de lei.
Banca a ajuns la active totale de 49,61 miliarde lei la 30 septembrie 2020, o creştere de 17%, an la an.
"Raiffeisen Bank a încheiat trimestrul al treilea din 2020 cu o performanţă financiară bună, obţinând un profit net de 583 milioane de lei, cu 9% peste perioada similară din 2019, în pofida deteriorării mediului macroeconomic şi a impactului pandemiei în activitatea băncii. Este important totusi de menţionat că profitul net pe care banca l-a anunţat la trimestrul 3 2019 a fost afectatde cateva evenimente nerecurente (provizioane pentru litigii, pentru Banca pentru Locuinţe Aedificium), pe când profitul net din 30 septembrie 2020 nu a mai fost marcat de astfel de influenţe", arată raportul băncii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Portofoliul de credite nete al băncii a ajuns la 28,39 miliarde de lei, cu 3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 4% faţă de decembrie 2019.
Rata creditelor neperformante a rămas la aproape acelaşi nivel de acum un an, 3,9% la finalul trimestrului al treilea 2020 (3,7% în trimestrul 3 2019).
„În aceast an cu totul atipic, am schimbat enorm de multe lucruri în banca într-un timp foarte scurt, încercând să fim cât mai aproape de clienţi, parteneri, mediul de afaceri, autorităţi. Credem că împreună putem traversa cu bine această criză sanitară. Am tratat activitatea noastră cu grijă şi prudenţă pentru a putea asigura continuitatea afacerii, preocupaţi în primul rând de sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi clienţilor noştri. Am implementat moratorii private şi publice în timp record pentru a ne ajuta clienţii să facă faţă dificultăţilor actuale, am redus temporar unele comisioane tranzacţionale pentru a încuraja plăţile electronice, am expediat cardurile acasă la clienţi, prin curier. În paralel însă, am continuat să finanţăm susţinut economia reală şi populaţia şi am crescut portofoliul împrumuturilor cu 4% în acest an, faţă de finalul anului trecut. Date fiind condiţiile – carantina din trimestrul al doilea, scăderea veniturilor operaţionale din dobânzi şi creşterea provizioanelor băncii – faptul că raportăm o creştere a creditării mă face să fiu foarte mulţumit de ce am reuşit ca echipă”, a explicat Steven van Groningen, preşedinte şi CEO Raiffeisen Bank.
Depozitele clienţilor au atins valoarea de 40,84 miliarde de lei în trimestrul 3, în creştere cu 17% faţă de 30 septembrie 2019.
"Noul context generat de pandemie a făcut atenţia la costuri să fie primordială în activitatea băncii din acest an, iar cheltuielile operaţionale (de aproximativ 1 miliard de lei) s-au păstrat la acelaşi nivel, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Investiţiile Raiffeisen Bank vor fi direcţionate în continuare, cu precădere, spre doi vectori importanţi pentru succesul în viitor - îmbunătăţirea continuă a capacităţilor şi capabilităţilor digitale şi dezvoltarea profesională a echipei, pentru a răspunde cât mai bine şi mai rapid nevoilor clienţilor", relevă raportul băncii-.
Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piaţa bancară din România şi peste 2,1 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Raiffeisen Bank administrează cel mai mare portofoliu de carduri de credit active din România - 530.000, iar numărul de carduri de debit active a trecut de 2 milioane. Banca are peste 4.900 de angajaţi, 340 de agenţii în toată ţara, 750 de ATM-uri, 362 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 23.500 de POS-uri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.