PwC Business Recovery Services (PwC BRS), divizia de restructurare a PwC România, a anunţat că va lansa, la începutul anului 2020, o licitaţie publică deschisă, cu strigare, pentru vânzarea terenului din Bucureşti, de aproape 9 hectare, al Bel Rom Nouă, firmă aflată în faliment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Situat pe Şoseaua Colentina, terenul are o suprafaţă totală de 89.502 metri pătraţi (aproape 9 hectare), iar în cadrul licitaţiei va avea un preţ de pornire de 18,5 milioane euro.

”Terenul are un potenţial de dezvoltare deosebit atât prin suprafaţa generoasă, cât şi prin poziţionare. Valorificarea activelor în distress reprezintă una dintre activităţile căreia îi alocăm o atenţie deosebită în cadrul procedurilor de insolvenţă şi distress M&A (fuziuni şi achiziţii – n.r.) pe care le administrăm, valorificând contactul permanent pe care îl avem cu diferiţi investitori locali şi regionali. Vom anunţa în curând şi data la care va avea loc licitaţia”, a declarat Cristian Gavril, liderul departamentului de Restructurare din cadrul PwC România.

În calitate de lichidator judiciar al Bel Rom Nouă, PwC BRS a reuşit să obţină recent reactivarea codului de TVA al societăţii. Informaţii suplimentare despre activele supuse valorificării vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi la cerere.

Societatea Bel Rom a intrat în faliment în octombrie 2016, iar în anul 2017 PwC BRS a preluat mandatul de lichidator judiciar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.