Social-democraţii au anunţat că marţi au fost depuse în Parlament amendamentele susţinute de PSD privind reglementarea preţurilor la energie, care va pune capăt speculei din piaţă şi care vor asigura protecţia consumatorilor casnici şi a economiei naţionale. După acordul obţinut, luni, în coaliţie pentru majorarea diferenţiată a pensiilor, „nimeni nu va plăti un preţ mai mare de 1,3 lei KWh, indiferent de nivelul de consum sau de categoria de consumator”, arată comunicatul de presă al partidului.
Sursa citată mai precizează că reglementarea preţului la energie propusă de PSD va avea un rol determinat în stoparea inflaţiei şi la stabilizarea macroeconomică.
Totodată, în amendamentele PSD se menţin prevederile care stimulează economisirea energiei electrice.
„Consumatorii casnici care se încadrează în consumuri lunare mai mici de 300 KWh vor beneficia de preţuri mai mici, iar diferenţa faţă de preţul reglementat de 1,3 lei KWh va fi suportată de către Guvern”, arată sursa menţionată.
În acest fel, PSD reconfirmă faptul că decizia de a intra la guvernare în această perioadă dificilă a produs şi va continua să producă beneficii importante pentru oameni şi pentru economia naţională. PSD a demonstrat că poate furniza soluţii eficiente pentru această guvernare, chiar şi în domeniile vitale, precum energia, pe care nu le gestionează în mod direct, prin miniştrii săi.
Amendamentele susţinute de PSD privind reglementarea pieţei de energiei prevăd următoarele:
„La articolul I punctul 1, partea introductivă a alineatului (1) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusiv; maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienţi:
1. clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 KWh inclusiv
2. clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere. Preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate.
3. clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere. Preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate.;.
La articolul I punctul 1, literele b) şi c) ale alineatului (1) al articolului 1 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh; consumul de energie electrică ce depăşeşte 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1); maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh; Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/ lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh; ;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori:
1. întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri;
2. operatorii/operatorii regionali definiţi la art.2 lit.g) şi h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice prevăzute la art.1 alin.(2) lit.a), b), b1), c) şi h) din Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Metrorex S.A.;
3. operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificaţi prin cod CAEN 10, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, identificaţi prin cod CAEN 01 şi 03;
4. Autorităţile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome şi toate entităţile publice şi private care prestează un serviciu public, în temeiul legii, dacă sunt înfiinţate sau organizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale.
5. La articolul I punctul 1, litera e) a alineatului (1) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute la lit.d), precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus;”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.