Profitul net al OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a crescut cu 111% în primele nouă luni, la 1,85 miliarde lei, de la 878 milioane lei în perioada ianuarie-septembrie 2016, în timp ce vânzările totale au crescut cu 20%, la 14,29 miliarde lei, potrivit raportului publicat joi de companie.
“În trimestrul 3 din acest an, am înregistrat încă un trimestru cu indicatori macroeconomici favorabili care au susţinut cererea pentru produsele noastre şi volumele de vânzări mai mari. Am beneficiat de creşterea cotaţiilor la mărfuri şi de marje de rafinare foarte solide. În plus, am continuat disciplina strictă a costurilor în vederea îmbunătăţirii poziţiei competitive pe piaţă şi am făcut progrese în privinţa proiectelor de investiţii”, a declarat Mariana Gheorghe, director general al OMV Petrom.
În Upstream, reducerea în continuare a costurilor unitare de producţie a supracompensat impactul din declinul producţiei, adaugă ea.
”Pentru 2017 estimăm un nivel al investiţiilor sub 0,7 miliarde euro, menţinându-ne totodată estimările privind declinul producţiei medii zilnice.
În 21 septembrie 2017, procentul acţiunilor liber tranzacţionabile a crescut la 18,35% ca urmare a vânzării de către Fondul Proprietatea a unei participaţii de 2,56%.
”Recent am observat progrese în privinţa propunerilor guvernamentale referitoare la regimul redeventelor onshore şi offshore, precum şi la cadrul operaţional al activităţilor offshore”, mai spune oficialul OMV Petrom.
Pentru anul 2017, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi de 52 dolari/bbl.
”Anticipăm că diferenţialul dintre ţiţeiurile Brent şi Ural să scadă comparativ cu anul anterior”, mai arată raportul societăţii.
Investiţiile companiei au scăzut în primele nouă luni cu 5%, la 1,72 miliarde lei, de la 1,81 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
OMV Petrom avea la sfârşitul lunii septembrie circa 13.900 de angajaţi, cu 7% mai puţini faţă de perioada similară a anului anterior.
Este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.