Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET aflat în insolvenţă, a convenit cu producătorul de gaze Romgaz să pună drept gaj în favoarea Romgaz centrala CET Grozăveşti cu tot cu terenul de sub unitate, pentru ca Romgaz să nu mai ceară ELCEN să plătească în avans gazele necesare pentru încălzirea Bucureştiului, aşa cum prevede contractul de furnizare în vigoare dintre cele două companii controlate de Ministerul Energiei, se arată într-un document al administratorului judiciar al ELCEN, KPMG Restructuring, consultat de Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Din informaţiile Profit.ro, cele două companii urmează să semneze un contract în acest sens luni, 28 noiembrie.

La finalul lunii trecute, Primăria Capitalei, RADET, ELCEN şi Romgaz au semnat o convenţie care prevede că PMB va plăti direct în conturile Romgaz suma totală de 417,005 milioane lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de gaze estimată ca necesară ELCEN pentru a livra agent termic către RADET iarna aceasta, în perioada octombrie 2016 – martie 2017 inclusiv. În baza convenţiei, Primăria Bucureşti a plătit pe 10 noiembrie 90,5 milioane lei către Romgaz, suma aferentă consumului de gaze al ELCEN pentru lunile octombrie şi noiembrie, în condiţiile în care data scadentă a plăţii era 12 noiembrie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Însă plăţile efectuate de Primărie direct în contul Romgaz acoperă doar circa 50% din necesarul de gaze al ELCEN, potrivit documentului citat de Profit.ro Cealaltă jumătate trebuie achitată în avans de către ELCEN, în condiţiile în care producătorul de energie îşi încasează facturile pentru agentul termic livrat RADET la 60 de zile. Din acelaşi motiv, ELCEN se confruntă cu dificultăţi şi în respectarea termenelor de plată din contractele cu transportatorul Transgaz şi distribuitorul Distrigaz Sud Reţele, toate acestea afectând grav fluxurile de numerar ale companiei.

"Utilizând ipotezele de lucru prezentate administratorului judiciar de către societate pe parcursul lunii octombrie, din această analiză a rezultat un deficit cumulat al fluxurilor de numerar de 197.662.720 lei, cu un moment maxim în săptămâna 27.02.2016 - 05.03.2017, de 213.755.703 lei. Această imposibilitate nu este cauzată de performanţa financiară a societăţii, ci mai degrabă de faptul că aceasta îşi va putea incasa în totalitate creanţele sale curente din vânzarea de energie termică pe durata sezonului de iarnă cu un decalaj de aproximativ 60 de zile faţă de încheierea lunii de livrare, în timp ce este nevoită să achite aproximativ jumătate din necesarul de gaze naturale în avans faţă de livrare, salarii cu o frecvenţă lunară, servicii de transport şi distribuţie de gaze naturale la aproximativ 30 de zile", se afirmă în document.

Deocamdată, Romgaz a acceptat să livreze gaze către ELCEN fără plata în avans şi fără garanţii suplimentare, însă doar până luni, 28 noiembrie. În octombrie, imediat după intrarea în insolvenţă a ELCEN, cele două companii controlate de Ministerul Energiei au semnat trei contracte de ipotecă prin care ELCEN îşi cesionează către Romgaz creanţe reprezentând încasări viitoare din vânzări de energie electrică efectuate în ultimele trei luni ale acestui an, în valoare de peste 31 milioane lei.

Luna trecută, ELCEN a cerut Romgaz să aplice Legea insolvenţei, care stipulează că "orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau averea acestuia, în cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii", iar consumatorul captiv este definit ca fiind "consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul".

Conform aceleişi legi, consumatorul captiv are dreptul la un termen de plată de 90 de zile pentru serviciile prestate pe perioada insolvenţei, iar ELCEN a solicitat Romgaz, în consecinţă, să accepte plata facturilor cu o întârziere faţă de livrare de măcar 45 de zile, solicitări refuzate de Romgaz, care nu a acceptat statutul de consumator captiv al ELCEN, şi a cerut, în schimb, pe 7 noiembrie, ca ELCEN să-i ipotecheze CET Grozăveşti cu tot cu teren, la valoarea contabilă brută la care acest activ figurează în bilanţul ELCEN, de peste 299 milioane lei,

În 9 noiembrie, KPMG Restructuring a solicitat judecătorului sindic să recunoască statutul ELCEN de consumator captiv la Romgaz, pentru a nu se întrerupe furnizarea gazelor pentru încălzirea Capitalei, sau, ca alternativă la un eventual refuz al acestei solicitări, constituirea unei garanţii sub forma unei ipoteci de rang I, în favoarea Romgaz, asupra activului "teren imobil industrial CET Grozăveşti", pentru ca Romgaz să nu mai ceară plata în avans a gazelor şi să accepte achitarea facturilor la 45 de zile.

Dat fiind însă riscul ca judecătorul sindic să nu pronunţe o soluţie până pe 28 noiembrie, data expirării perioadei de graţie acordată de Romgaz, administratorul special al ELCEN, Dan Agrişan, a cerut KPMG Restructuring să aprope ipotecarea CET Grozăveşti la valoarea de 299 milioane lei, "pentru garantarea livrării de gaze naturale pentru o perioadă de trei luni medii de consum şi în vederea evitării întreruperii serviciului de încălzire centralizată a populaţiei din Bucureşti". Administratorul judiciar a aprobat cererea şi a autorizat ipotecarea CET Grozăveşti în favoarea Romgaz, măsura urmând a fi pusă în aplicare până luni 28 noiembrie, potrivit documentului citat.

Aceeaşi sursă arată că administratorul judiciar KPMG Restructuring urmează să ceară adunării creditorilor ELCEN să îi aprobe un onorariu de 35.000 euro pe lună pe perioada de observaţie a insolvenţei companiei, unul de 20.000 euro pe lună pe perioada de reorganizare, un onorariu în sumă fixă de 50.000 de euro pentru asistenţă la elaborarea planului de reorganizare, plus 4,5% din sumele recuperate de debitoare şi 3,5% din valorificarea activelor acesteia.

La data intrării în insolvenţă, ELCEN avea datorii totale de circa 1,8 miliarde lei. De asemenea, potrivit datelor publice disponibile, la finalul anului trecut, ELCEN datora la bănci suma totală de peste 362 milioane lei. Administratorul judiciar intenţionează să ceară băncilor care au creditat ELCEN să acorde companiei o perioadă de graţie până la jumătatea lunii aprilie a anului viitor, în care sa fie amânate la plată atât dobânzile şi accesoriile, cat şi ratele de principal scadente ale împrumuturilor.

ELCEN a intrat în insolvenţă pe 6 octombrie, a doua zi după RADET, şi datorează Romgaz peste 300 milioane lei, reprezentând gaze livrate şi neplătite. Datoria are drept motiv principal neplata de către RADET a agentului termic livrat de ELCEN, care la rândul ei are drept cauză neachitarea de către Primăria Bucureşti a banilor meniţi să acopere diferenţa dintre costul real al Regiei cu furnizarea de căldură şi apă caldă pentru populaţie şi preţul redus, subvenţionat, pe care bucureştenii îl plătesc pentru acest serviciu. Datoriile totale, inclusiv cele istorice, ale RADET către ELCEN, cu tot cu penalităţi, se ridică la circa 3,6 miliarde lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.