Piaţa lactatelor a ajuns la aproape 1,5 miliarde euro în valoare, în 2020, cu un avans de 15% faţă de anul 2019, şi aproximativ 631.000 de tone în volum, în creştere cu 11% faţă de anul 2019, au declarat pentru News.ro, reprezentanţii Lactalis România şi Artesana, care au mai spus că, în 2020, consumul local a crescut după ce au fost restricţionate călătoriile şi s-au întors românii din străinătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Piaţa lactatelor a ajuns la aproape 1,5 miliarde euro în valoare, în 2020, cu un avans de 15% faţă de anul 2019, şi aproximativ 631.000 de tone în volum, în creştere cu 11% faţă de anul 2019. Creşterea, în condiţiile economice ceva mai austere faţă de anul precedent, vine pe fondul creşterii consumului şi producţiei interne, determinate de pandemie. Pentru că include alimente de bază, proaspete, de termene de valabilitate relativ scurte si de foarte multe sortimente locale, tradiţionale care nu pot fi produse decât local, piaţa lactatelor nu este atât de mult supusă globalizării, astfel că în situaţii cum este cea generată de pandemie, producţia indigenă creşte, iar exporturile scad. La această evoluţie ascendentă s-a adăugat şi creşterea consumului local, determinată de restricţionarea călătoriilor şi întoarcerea românilor din străinătate”, a declarat pentru News.ro, directorul general al Lactalis România, grupul care cuprinde companiile româneşti de lactate Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, Giampaolo Manzonetto.

În acelaşi timp, cofondatorul producătorului de lactate artizanale Artesana, Daniel Donici, a declarat pentru News.ro că piaţa produselor lactate a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, ajungând la o valoare de aproximativ 5,4 miliarde de lei în 2020. “Conform unui studiu Nielsen publicat la sfârşitul anului trecut, piaţa lactatelor a crescut valoric cu aproximativ 15% în 2020 faţă de anul anterior”, a completat Donici.

Evoluţia pieţei, incertă sub spectrul unui an imprevizibil

În viziunea lui Manzonetto este mai greu de spus cum vor evolua lucrurile în 2021, pentru că şi anul acesta va domina o oarecare impredictibilitate, din cauza situaţiei determinate de pandemie. Acesta susţine că nu vom asista la evoluţii spectaculoase în categorii.

Totodată, cofondatorul Artesana susţine că este dificil ca din poziţia de producător mic să estimeze evoluţia pieţei. “Uitându-ne la datele noastre interne, putem creiona o traiectorie a segmentul produselor fresh şi ultra-fresh pe care activăm, unde simţim o creştere constantă a consumului. Astfel, bazându-ne pe cantităţile procesate în primul trimestu din 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, observăm o creştere de 22% a volumelor de lapte procesate”, a mai afirmat Donici.

2020, un an bun pentru producătorii de lactate

Directorul general al Lactalis România a spus că grupul cu cele trei companii de lactate – Albalact, Covalact si Dorna Lactate – are o cotă de piaţă de 20% în volum şi 19% în valoare, conducând astfel în clasamentul jucătorilor din industria lactatelor. La nivel de companii, Albalact este liderul industriei lactatelor încă din 2016. 

În ceea ce priveşte vânzările de produse lactate, Manzonetto susţine că panica i-a determinat pe români să cumpere mai multe produse din această gamă. 

“În termeni de vânzări, consumul de lactate s-a dublat în martie 2020 din cauza panicii şi a tendinţei de a stoca marfa mai puţin perisabilă, iar în piaţa lactatelor vorbim de consumul de produse de bază – lapte, unt, iaurt, smântână. Şi vânzările companiilor din grupul Lactalis au înregistrat o creştere explozivă în lunile martie şi aprilie, influenţate în mod clar de situaţia specială. Cele mai mari creşteri în vânzări le-au avut produsele stocabile cu termen mai lung de valabilitate (produsele lactate UHT, unt) şi produsele de bază (iaurtul)”, a explicat directorul general al Lactalis România.

Legat de rezultatele financiare din 2020 de la nivelul grupului, şeful Lactalis a declarat că datele nu sunt disponibile, deocamdată, pentru publicare, însă poate spune că a fost un an bun. 

Şi pentru micul producător Artesana, anul 2020 a fost unul bun deoarece a încheiat anul cu un profit de 1,13 milioane de lei, în creştere cu 93% faţă de 2019. În primul trimestru din 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei şi un profit de aproximativ 120.000 lei.

În 2019, cei mai mari producători de lactate în funcţie de cifra de afaceri au fost: Albalact(672 milioane de lei), Danone (612 milioane de lei) şi Fabrica De Lapte Braşov (509 milioane de lei).

Laptele românesc, important pentru producători

Lactalis Romania, cu Albalact, Covalact si Dorna Lactate, este cel mai mare colector de lapte din România, cu aproximativ 250 de milioane de litri de lapte colectat şi procesat anual, potrivit lui Manzonetto. Directorul Lactalis susţine că grupul colectează lapte de la peste 200 de ferme mari din centrul si nordul ţării şi de la 1.500 de producători mici locali – prin centrele de colectare. 

“Companiile româneşti din grupul Lactalis cumpără în continuare laptele local chiar la un preţ cu 6 eurocenţi pe litru mai mare decat laptele spot, tocmai pentru a suţine producţia şi agricultura locală. De asemenea, am ales să nu renunţăm la niciun contract cu fermierii locali chiar şi în situaţia în care programul Laptele şcolar s-a întrerupt ca urmare a închiderii şcolilor în perioada stării de urgenţă sau de alertă, măsură care a afectat în mare măsură şi activitatea noastră de producţie. În plus, desfăşurăm şi un program de subvenţionare a fermierilor prin acordarea de avansuri, pentru a-i sprijini”,a mai spus directorul general al Lactalis.

Donici susţine că firma pe care o conduce colectează şi procesează doar lapte românesc de la fermele mici şi mijlocii din regiunea de sud-est a ţării. “În 2020, am colectat aproximativ 2.500 tone de lapte de vacă şi de capră, în creştere cu 32% faţă de 2019. În primul trimestru al acestui an, am colectat aproximativ 660 de tone de lapte, cu 22% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2020”, a mai spus cofondatorul Artesana.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, cantitatea de lapte de vacă pe care au colectat-o, în 2020, unităţile procesatoare de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a fost 1,13 milioane de tone, în creştere cu 1,1% faţă de 2019.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.