Două grupuri de procurori generali din peste 40 de state federale americane au anunţat vineri investigaţii separate împotriva unor mari companii de tehnologie, între care Google şi Facebook, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prima investigaţie, condusă de procuratura statului New York şi care include alte şapte state şi Districtul Columbia, se concentrează împotriva Facebook.

A doua investigaţie, anunţată de procuratura statului Texas şi care va include probabil 40 de alte state, nu precizează o companie anume, dar aşteptările sunt că va fi în jurul Google.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Lăudate de-a lungul timpului ca motoare ale creşterii economice, companiile de media socială, căutare pe internet, comerţ electronic şi alte tehnologii digitale au fost tot mai mult în defensivă în ultima perioadă din cauza unor lacune precum încălcarea vieţii private şi influenţa disproporţionată avută pe piaţă.

Politicieni între care se află preşedintele Donald Trump, consumatori, alte companii şi autorităţi de reglementare au criticat puterea acestor companii.

”Deschis o investigaţie împotriva Facebook pentru a stabili dacă acţiunile acesteia au pus în pericol datele consumatorilor, au redus calitatea opţiunilor pentru consumatori sau au mărit preţul publicităţii. Cea mai mare platformă de socializare din lume trebuie să respecte  legea”, a scris pe Twitter procurorul general al statului New York.

La investigarea Facebook vor participa procuraturile din New York, Colorado, Florida, Iowa, Nebraska, Carolina de Nord, Ohio, Tennessee şi Districtul Columbia.

Biroul procurorului general al statului Texas, Ken Paxton, a anunţat că va coordona o investigaţie împotriva marilor companii de tehnologie, fără să le menţioneze. Această investigaţie va reuni procurorii generali din peste 40 de state şi se va concentra probabil pe Google, au declarat surse apropiate situaţiei. O a doua sursă a declarat anterior că investigaţia referitoare la Google va analiza respectarea datelor private şi a legislaţiei referitoare la concurenţă.

Alphabet, compania mamă a Google, a anunţat vineri că Departamentul de Justiţie a solicitat, la sfârşitul lunii august, informaţii şi documente legate de anchetele antitrust anterioare care au avut loc împotriva companiei. Alphabet a adăugat într-un document depus la comisia pentru bursă şi valori mobiliare că se aşteaptă la solicitări similare din partea procurorilor generali şi că va colabora cu autorităţile de reglementare.

La nivel federal, Departamentul de Justiţie şi Comisia Federală pentru Comerţ investighează Facebook, Google, Apple şi Amazon pentru posibila încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei.

Preşedintele Trump a cerut o supraveghere mai strictă a companiilor de  media socială şi a Google, pe care le acuză că au defavorizat politicienii conservatori, fără să prezinte şi dovezi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.