Prima dintre cele şase aeronave contractate de compania aeriană românească AnimaWings, în prima etapă de dezvoltare a flotei proprii, până în 2026, a aterizat la Bucureşti, anunţă compani. a parte din Memento Group. Aceasta este singura aeronavă de acest fel din România, iar compania aeriană AnimaWings va deveni cel de-al zecelea operator A220 din Europa. Primul zbor oficial AnimaWings operat cu noua aeronavă Airbus A220 care intră în flotă va fi o cursă Bucureşti – Dubai, operată pe data de 28 decembrie, anterior fiind programate şi câteva curse în regim charter pentru agenţii de turism din România. Al doilea A220 se va livra până la finalul anului 2024, iar în primul trimestru din 2025 AnimaWings aşteaptă şi două aeronave de tip A320, cu până la 180 de locuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Prima dintre cele şase aeronave contractate de compania românească AnimaWings în prima etapă de dezvoltare a flotei proprii, până în 2026, a aterizat la Bucureşti. Cu cele mai spaţioase locuri la clasa economică dintre aeronavele cu un singur culoar, Airbus A220 este singura aeronavă construită special pentru segmentul de 100-150 de locuri”, anunţă compania.

Această aeronavă de ultimă generaţie produce cu 50% mai puţin zgomot, emite cu 25% mai puţine emisii de CO2 şi consumă cu 25% mai puţin combustibil decât o aeronavă de generaţie mai veche. A220 este deja capabil să funcţioneze cu până la 50% combustibil sustenabil pentru aviaţie (SAF).

 „Suntem încântaţi să fim prima companie din România care are în flotă o astfel de aeronavă modernă şi spaţioasă, perfect adaptată viziunii noastre de companie smart cost. Ne propunem să fim operatorul aerian care uneşte toate marile oraşe ale ţării şi pe acestea cu cele mai importante destinaţii din Europa şi din lume, iar aceste aeronave, ale căror configuraţii specifice au fost concepute pentru AnimaWings, vor asigura confortul deplin al pasagerilor noştri”, declară Marius Pandel, acţionar AnimaWings.

Pentru început, noua aeronavă va deservi rute internaţionale precum Paris, Stockholm, Larnaca, Dubai, Marrakesh, Nisa, Ibiza şi rute domestice precum Cluj, Iaşi, Oradea şi retur. Acestora şi se vor alătura cursele charter organizate pentru agentiile touroperatoare către destinaţii de vacanţă din Grecia, Turcia, Spania pe perioada verii anului 2025.

Primul zbor oficial AnimaWings operat cu noua aeronavă Airbus A220 care intră în flotă va fi o cursă Bucureşti – Dubai, operată pe data de 28 decembrie, anterior fiind programate şi câteva curse în regim charter pentru agenţii de turism din România.

„Această primă livrare A220 către AnimaWings reprezintă o altă piatră de hotar pentru A220, deoarece compania aeriană din România va deveni cel de-al zecelea operator A220 din Europa, demonstrând expansiunea continuă a programului. Datorită caracteristicilor inovatoare ale cabinei A220, pasagerii AnimaWings se vor bucura de o experienţă de zbor superioară. În plus, fiind o aeronavă de ultimă generaţie, A220 aduce emisii de CO2 cu 25% mai mici comparativ cu aeronavele din generaţia anterioară”, afirmă Benoît Schultz, CEO, Airbus Canada.

Al doilea A220 se va livra până la finalul anului 2024, iar în primul trimestru din 2025 AnimaWings aşteaptă şi două aeronave de tip A320, cu până la 180 de locuri.

a adăugat: „Aceste achiziţii ne vor plasa, pe termen mediu, în poziţia de cel mai important jucător cu capital 100% românesc de pe piaţa aviaţiei de la noi din ţară. Investiţia se derulează prin intermediul locatorului de aeronave comerciale Azorra, care, prin relaţia sa de lungă durată cu Airbus, asigură livrarea unei flote considerabile de aeronave de ultimă generaţie”, mai spune Marius Pandel.

Airbus 220-300 este o aeronavă foarte fiabilă, care se pretează trendului actual, fiind potrivită atât segmentului de business, cât şi pasagerilor care zboară în destinaţii de vacanţă. Modelul A220 special configurat de AnimaWings are 137 de locuri, din care 12 scaune de business rabatabile.

„Suntem mândri să livrăm primul Airbus A220-300 nou prietenilor noştri de la AnimaWings, lucru posibil datorită relaţiei noastre puternice cu Airbus. Acest lucru marchează o etapă semnificativă, fiind primul de acest tip în România. Cu performanţa şi eficienţa sa de neegalat, această aeronavă este perfect potrivită pentru a susţine obiectivele de creştere ale AnimaWings şi va juca un rol esenţial în viitorul aviaţiei din România”, spune John Evans, CEO al Azorra.

AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group.

Aflată în continuă expansiune, compania aeriană îşi va mări flota în acest an cu 2 avioane de tip Airbus A220-300, iar în următorul an cu încă 4 aeronave. Planul de extindere al flotei AnimaWings pâna la finele lui 2026 vizează un total de 12 aeronave.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.