Preţurile petrolului au scăzut luni la cel mai redus nivel din ultimele 13 luni, din cauza cererii mai scăzute provocate de epidemia din China, traderii aşteptând să vadă şi dacă Rusia se va alătura altor producători în intenţia de a reduce din nou producţia, transmite Reuters.
Cotaţiile petrolului au scăzut cu peste 25% de la un vârf atins în ianuarie, iar preţul petrolului american a coborât sub 50 de dolari pe baril în urma impactului virusului asupra cererii din China, cel mai mare importator de petrol, care a alimentat îngrijorările provind oferta excedentară.
Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 1,2 dolari, respectiv cu 2,2%, şi au închis la 53,27 dolari pe baril, cel mai scăzut nivel atins după 28 decembrie 2018, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate a pierdut 75 de cenţi, sau 1,5%, şi a închis la 49,57 dolari pe baril, cel mai scăzut nivel de după 7 ianuarie 2019.
Astfel, petrolul Brent şi petrolul WTI înregistrează cea mai lungă perioadă de evoluţie negativă din noiembrie 2018.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.