Preţurile petrolului au crescut miercuri cu aproximativ 1%, din cauza îngrijorărilor legate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Limitând câştigurile, Statele Unite au raportat o creştere a stocurilor de ţiţei, în condiţiile în care creşterea este limitată de preocupările legate de cerere, care decurg din perspectivele economice sumbre din Europa.
Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 1,07 dolari, sau cu 1,21%, la 89,14 dolari pe baril.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 69 de cenţi, până la 83,74 dolari pe baril.
Preţurile mai slabe de pe pieţele fizice ale petrolului sugerează că creşterea preţurilor din ultimele săptămâni ar putea ajunge la sfârşit, în contextul problemelor legate de cerere.
Stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu 1,4 milioane de barili în ultima săptămână, până la 421,1 milioane de barili, a raportat miercuri Energy Information Administration, peste aşteptările analiştilor dintr-un sondaj Reuters.
”Producţia de ţiţei este un pic o surpriză, iar cererea de benzină abia se menţine”, a spus John Kilduff, partener la Again Capital, din New York.
Stocurile din SUA au scăzut în mod neaşteptat, cu aproximativ 2,7 milioane de barili, în săptămâna încheiată pe 20 octombrie, potrivit unor surse din piaţă care citeazăcifrele American Petroleum Institute.
”Cifrele economice europene nu au fost bune, ceea ce ar putea afecta cererea”, a adăugat el.
În Europa, indicatorii de creştere, de la datele despre producţia industrială la sondajele privind intenţiile de achiziţii ale managerilor şi datele referitoare la încrederea în economice din ultimele săptămâni, toate sugerează că economia zonei euro fie stagnează, fie chiar se micşorează, deoarece cererea externă slabă, prudenţa consumatorilor şi ratele ridicate ale dobânzilor îşi fac simţite efectele.
Împrumuturile bancare din zona euro au ajuns aproape de un blocaj luna trecută, au arătat miercuri datele Băncii Centrale Europene, oferind o dovadă suplimentară că blocul celor 20 de naţiuni se confruntă cu o recesiune.
Conflictul dintre Israel şi Hamas a continuat, stârnind îngrijorarea că, dacă s-ar extinde în Orientul Mijlociu, livrările de petrol ar putea fi întrerupte pe o piaţă deja subaprovizionată, având în vedere reducerile prelungite ale livrărilor OPEC+.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.