Preţurile petrolului au crescut luni, ignorând aşteptările referitoare la o cerere mai slabă, pe fondul preocupărilor tot mai mari privind aprovizionarea, înainte de venirea iernii, transmite Reuters.
Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,51 dolari, sau 1,6%, la 94,35 dolari pe baril.
Preţul petrolului U.S. West Texas Intermediate a crescut cu 1,28 dolari, sau cu 1,5%, la 88,07 dolari.
Stocurile de petrol de urgenţă din SUA au scăzut cu 8,4 milioane de barili, până la 434,1 milioane de barili, în săptămâna încheiată pe 9 septembrie, acesta fiind cel mai redus nivel din octombrie 1984, potrivit datelor publicate luni de Departamentul Energiei al SUA (DOE).
Preşedintele american Joe Biden a stabilit în martie un plan de a elibera 1 milion de barili pe zi, pe parcursul a şase luni, din Rezerva strategică de petrol, pentru a combate preţurile ridicate ale combustibililor din SUA, care au contribuit la accelerarea inflaţiei.
Administraţia Biden analizează necesitatea unor noi eliberări de petrol din rezerva strategică, după ce programul actual se va încheia în octombrie, a declarat săptămâna trecută secretarul pentru Energie Jennifer Granholm.
Aste de aşteptat ca aprovizionarea globală cu petrol să scadă şi mai mult atunci când embargoul Uniunii Europene asupra petrolului rusesc va intra în vigoare pe 5 decembrie.
G7 va implementa un plafon de preţ pentru petrolul rusesc, pentru a limita veniturile ţării din exportul de petrol, încercând să pedepsească Moscova pentru invadarea Ucrainei, luând în acelaşi timp măsuri pentru a se asigura că petrolul ar putea în continuare să ajungă în ţările emergente.
Trezoreria SUA a avertizat însă că plafonul ar putea duce la creşterea preţurilor petrolului şi benzinei din SUA, în această iarnă.
Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri un pachet de măsuri pentru a ajuta firmele energetice care se confruntă cu o criză de lichiditate.
De asemenea, Franţa, Marea Britanie şi Germania au declarat sâmbătă că ”au îndoieli serioase” cu privire la intenţiile Iranului de a relansa un acord nuclear.
Eşecul reluării acordului din 2015 ar menţine petrolul iranian în afara pieţei şi ar menţine oferta globală strânsă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.