Preţurile petrolului au crescut miercuri cu peste 4%, în urma unei scăderi peste aşteptări a stocurilor din Statele Unite şi a speranţelor privind o reducere mai mare a producţiei de către OPEC, la o reuniune care începe joi, la Viena, relatează CNBC.
Cotaţia petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a urcat cu 4,2%, la 58,43 de dolari pe baril, înregistrând a treia creştere consecutivă şi cea mai bună evoluţie din septembrie.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a crescut cu 3,8%, la 63,14 dolari pe baril.
Stocurile de petrol din Statele Unite au scăzut cu 4,9 miliarde de barili în săptămâna încheiată pe 29 noiembrie, a anunţat miercuri Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei din SUA. Declinul este de trei ori mai mare comparativ cu cel de 1,4 milioane de barili anticipat de analiştii intervievaţi de FactSet.
Datele publicate miercuri de American Petroleum Institute arată o scădere a stocurilor de petrol cu 3,7 milioane de barili, faţă de estimările unui declin de 1,7 milioane de barili.
Preţurile petrolului sunt susţinute şi de aşteptările pentru o reducere mai accentuată a producţiei de către OPEC şi aliaţii săi.
Reuniunea bianuală a OPEC începe joi la Viena, iar cei 14 membri vor discuta următoarea fază a politicii lor referitoare la producţia de petrol. Vineri va avea loc o întâlnire a membrilor OPEC cu aliaţii lor, între care Rusia, în cadrul OPEC+.
OPEC+ a redus producţia cu 1,2 milioane de barili pe zi, de la începutul acestui an. Actualul acord este valabil până în martie 2020.
Înaintea reuniunii de joi, ministrul irakian al Petrolului, Thamer Ghadhban, a sugerat că statele membre ar putea să se îndrepte către o reducere mai accentuată a producţiei, cu încă 400.000 de barili pe zi.
Rebecca Babin, trader senior la CIBC Private Wealth Management, a spus că creşterea de miercuri a preţurilor le-a readus la nivelul de săptămâna trecută, înaintea vânzărilor provocate vineri de comentarii ale ministrului rus al Energiei, Alexandr Novak.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.