Preţurile producţiei industriale pe total - piaţa internă şi piaţa externă - au crescut cu 3,06% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În august, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 3,25%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în scădere faţă de avansul de 4,2% înregistrat în iulie.
În septembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 3,06%. Faţă de luna precedentă, preţurile producţiei industriale a crescut cu 0,1%.
În septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cea mai mare creştere a preţurilor s-a înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+12,71%).
Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria bunurilor de uz curent (+4,27%).
Preţurile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...