Preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu acuză presiuni politice asupra instituţiei în cursul anului trecut, dar şi din partea mediului de afaceri, susţinând că o multinaţională a ameninţat public instituţia, după ce acelaşi lucru i-l spusese în privat, la el în birou. Conform unor surse apropiate discuţiilor, compania la care face referire Chiriţoiu este Roche România. Contactaţi de News.ro, reprezentanţii companiei s-au limitat la a preciza că îşi menţin declaraţia anterioară, respectiv cea de la momentul primirii amenzii de aproape 60 de milioane de lei din partea Consiliului Concurenţei. În acea declaraţie, compania anunţa că, pe lângă contestarea în instanţă a amenzii, îşi rezervă dreptul de a depune plângere penală împotriva ”tuturor celor ce se fac vinovaţi de emiterea acestor decizii ce au un vădit caracter părtinitor şi lipsit de profesionalism”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ce mi se pare mie că a mers mai prost anul trecut, unde aş vedea o notă diferită în 2019 faţă de alţi ani, este gradul de agresivitate pe care l-am întâlnit. Mi se pare că a fost o presiune mai mare pusă asupra instituţiei anul trecut şi presiunea aceasta vine din surse multiple. Avem presiunea politică, care a fost clar mai intensă decât în alţi ani, nu e neapărat surprinzător, ne întristează, dar nu ne surprinde. Lucrurile care s-au întâmplat anul trecut în România sunt fără precedent în celelalte 27 state membre ale Uniunii la vremea aceea, un lucru cu care Bruxelles-ul nu s-a mai confruntat, situaţii în care avem instituţii în România care îşi arogă, consideră că pot să interpreteze probele în locul instanţelor. E ceva care a surprins la Bruxelles”, a declarat marţi preşedintele autorităţii de concurenţă.

Acesta spune că agresivitate a fost şi din partea mediului de afaceri.

”Doi, vedem o agresivitate şi din partea mediului de afaceri. Fie că vorbim de firme care sunt mai vechi şi care au năravul anilor 90 când au pornit ele la drum, dar vedem genul acesta de comportament şi la firme din industrii noi şi mi s-a părut ciudat, oameni tineri, industrii noi care ai aştepta să se comporte ca în secolul XXI. Şi a culminat cu ceva ce chiar nu mi se mai întâmplase, când o multinaţională a ameninţat public Consiliul Concurenţei, după ce acelaşi lucru mi-l spusese în privat, la mine în birou. Mă îndoiesc că genul ăsta de comportament se întâmplă în ţările de unde vin aceste companii sau că ar fi tolerat în ţările lor. E contraproductiv, că de ajutat nu are cu ce să ajute, ideea de a face ameninţări fie în public, fie în privat, nu văd cu ce poate să te ajute. Dar cred că transmite şi un mesaj prost către societate, pentru că aşteptarea mea şi a multora când avem de-a face cu companii mari, cu investitori străini care vin în România, ne aşteptam să aducă, alături de capital, de tehnologie şi know-how, să aducă şi o altă etică, un alt stil de comportament în mediul de afaceri şi în relaţia cu autorităţile. Să vezi companii reputate, cu produse excepţionale, dar având un comportament care nu e la nivelul etic aşteptat, este cel puţin dezamăgitor”, a declarat marţi Bogdan Chiriţoiu.

Surse apropiate discuţiilor au declarat marţi, pentru News.ro, că aceste ameninţări ar fi venit din partea Roche România.

”Compania la care s-a referit este Roche România. De altfel, compania a încasat anul trecut cea mai mare amendă din partea Consiliului Concurenţei”, au declarat pentru News.ro sursele citate.

Contactaţi de News.ro, reprezentanţii companiei nu au negat, limitându-se la a afirma că îşi menţin declaraţiile anterioare.

”Nu avem nimic de adăugat faţă de declaraţia anterioară”, au declarat reprezentanţii Roche România, referindu-se la declaraţia făcută în momentul primirii amenzii de la Consiliul Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a anunţat luna trecută că a sancţionat compania farmaceutică Roche România cu amenzi în valoare totală de 59,96 milioane lei (12,85 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa unor produse oncologice din România, în urma a două investigaţii declanşate în 2017.

La rândul său, Roche Romania a precizat atunci că va contesta în instanţă amenda de 12,8 milioane euro primită de la Consiliul Concurenţei şi acuza că, ”cu rea-credinţă, Consiliul Concurenţei nu a luat în considerare o serie de dovezi ce susţin nevinovăţia companiei”.

"Beneficiul pacienţilor este esenţial pentru compania noastră. Suntem alături de pacienţi prin toate mijloacele legale, în speranţa de a le oferi acces neîngrădit şi rapid la tratamente inovatoare, salvatoare de vieţi. Din nefericire, concluziile celor două investigaţii limitează masiv accesul pacientilor la tratamentele de care au nevoie. Compania nostra va contesta în instanţă deciziile Consiliului Concurenţei în investigatiile nr. 1138/2017 şi 1127/2017, deoarece, cu rea-credinţă, Consiliul Concurenţei nu a luat în considerare o serie de dovezi ce susţin nevinovăţia companiei, şi a ignorat în totalitate o hotarare judecătorească definitivă ce stabileşte acest lucru, în cazul investigaţiei privind achiziţia centralizată de produse oncologice”, spuneau reprezentanţii Roche Romania.

Sancţiunile au fost aplicate în urma a două investigaţii declanşate în anul 2017.

”Pe lângă contestarea în instanţă a celor două decizii, ne rezervăm dreptul de a depune plângere penală împotriva tuturor celor ce se fac vinovaţi de emiterea acestor decizii ce au un vădit caracter părtinitor şi lipsit de profesionalism”, spuneau atunci reprezentanţii Roche Romania.

Consiliul Concurenţei a aplicat în 2019 amenzi în valoare totală de 96,43 milioane lei (20,3 milioane euro), din care companiile au recunoscut aproximativ 30%, potrivit raportului prezentat marţi de autoritatea de concurenţă, care a finalizat 14 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, cu 1 mai puţin faţă de 2018. Din cele 14 investigaţii finalizate, jumătate au fost cazuri de abuz de poziţie dominantă.

În 2019 au fost declanşate nouă investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei. La sfârşitul anului 2019, Consiliul Concurenţei avea în derulare 32 de investigaţii privind posibila încălcare a Legii concurenţei.

În ceea ce priveşte relaţia cu instanţele de judecată, Consiliul Concurenţei a avut calitatea procesuală în 207 dosare privind concurenţa. 94% Procentul hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, favorabile Autorităţii de Concurenţă.

Anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut 99% din valoarea totală a amenzilor contestate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.