Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi Legea care reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore.
Legea reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore.
Implementarea proiectelor de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore se realizează cu respectarea principiului nediscriminării, în condiţii de concurenţă loială, şi cu respectarea principiului de prevenire şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În luna aprilie, deputaţii au adoptat decizional un proiect care stabileşte cadrul legal în vederea dezvoltării investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră, lucru care contribuie la îndeplinirea jalonului 116 din PNRR, aferent reformei pieţei de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic şi susţinerea unui cadru legislativ de reglementare stimulativ pentru investiţii private în producţia de electricitate din surse regenerabile.
Conform legii, în domeniul producerii energiei eoliene offshore, Ministerul Energiei are următoarele atribuţii: a) efectuează studii de specialitate în baza cărora stabileşte perimetrele offshore care pot fi oferite spre concesionare şi identifică informaţiile tehnice de bază aferente perimetrelor respective, care sunt puse la dispoziţia operatorilor economici interesaţi să participe la procedura competitivă de atribuire; b) stabileşte perimetrele offshore care pot fi concesionate în vederea explorării perimetrului şi a construirii şi exploatării de centrale electrice eoliene offshore cu respectarea zonelor interzise; c) organizează proceduri competitive de atribuire pentru încheierea contractelor de concesiune; d) încheie contractul de concesiune; e) primeşte şi gestionează datele şi informaţiile privind resursele eoliene offshore comunicate de concesionari, asigurând stocarea, sistematizarea şi valorificarea acestora; f) emite ordine şi instrucţiuni cu caracter obligatoriu, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei legi; g) elaborează modelul contractului-cadru de concesiune, care include drepturile şi obligaţiile părţilor; h) elaborează schema de ajutor de stat prevăzută la art.8 alin.(2); i) în calitate de autoritate concedentă, monitorizează şi controlează respectarea de către concesionar a prevederilor din contractul de concesiune încheiat, cu respectarea prezentei legi; în activitatea de monitorizare şi control poate solicita sprijinul autorităţilor şi instituţiilor publice competente; j) monitorizează efectuarea plăţii redevenţei şi a taxelor stabilite pentru concesionarea perimetrelor eoliene offshore, în vederea explorării, construcţiei şi exploatării centralelor electrice eoliene offshore şi transportului energiei electrice produse; k) constată, la sesizarea instituţiilor abilitate, realizarea de activităţi specifice concesiunii perimetrelor offshore, fără a avea încheiat un contract de concesiune, astfel cum este definit la art.2 lit. i); l) dispune de îndată, în condiţiile contractului de concesiune, ca urmare a sesizării instituţiilor abilitate suspendarea lucrărilor autorizate în baza contractului de concesiune care, prin modul de desfăşurare, pot conduce la degradarea condiţiilor de mediu sau pot ameninţa diversitatea biologică, până la înlăturarea cauzelor care le- au produs; m) notifică Comitetul de amenajare a spaţiului maritim, prevăzut la art.12 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.88/2017, cu modificările ulterioare, cu privire la utilizarea perimetrelor offshore propuse spre concesionare; n) emite concesionarului permisul de explorare a perimetrului eolian offshore concesionat; o) furnizează, în calitate de punct unic de contact, persoanelor interesate, la cerere, cu sprijinul celorlalte instituţii şi autorităţi competente, informaţii privind procedurile de urmat pentru participarea la procedura competitivă de atribuire a contractului de concesiune, demararea explorării perimetrului eolian offshore, precum şi construirea şi exploatarea centralei electrice eoliene offshore.
De asemenea, propunerea de lege prevede că, în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Ministerul Energiei iniţiază procedurile pentru realizarea unui studiu de specialitate în vederea pregătirii procesului de concesiune şi a activităţilor de explorare, construire şi exploatare a centralelor electrice eolienne offshore, iar în cadrul studiului de specialitate sunt elaborate următoarele:
„a) propuneri de perimetre eoliene offshore care pot fi concesionate în vederea explorării, construirii şi exploatării centralelor electrice eoliene offshore, precum şi propuneri privind traseul ori traseele potenţial/potenţiale de evacuare a energiei electrice produse de centralele eoliene offshore; b) propuneri privind stabilirea redevenţelor şi a taxelor care trebuie achitate de către concesionari, în vederea aprobării acestora potrivit dispoziţiilor art.41 şi 42;
c) propuneri de reglementări privind concesionarea perimetrelor eoliene offshore, atât cu acordarea unei scheme de sprijin, cât şi fară acordarea unei scheme de sprijin;
d) informaţii privind criteriile non-financiare aferente anunţului de concesiune, potrivit dispoziţiilor art.14 alin.(1) lit.e), precum şi privind tipul şi nivelul garanţiilor solicitate concesionarilor, potrivit prevederilor lit.g) a aceluiaşi articol;
e) propuneri de. reglementări privind procedura de emitere a permisului de explorare şi a modelului pentru acesta;
f) propuneri de reglementări privind procedura de emitere a aprobării de dezvoltare;
g) propuneri privind schema de sprijin aplicabilă pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin.(2) , cu indicarea modalităţii şi a perioadei de acordare, precum şi a impactul acesteia asupra bugetului de stat sau, dacă este cazul, a consumatorului final;
h) propuneri de proceduri, ghiduri sau îndrumări privind explorarea perimetrelor eoliene offshore şi construcţia şi exploatarea centralelor electrice eoliene offshore”.
Ministerul Energiei organizează o procedură de atribuire competitivă a contractelor de concesiune, potrivit dispoziţiilor art.302 şi urm. din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, Ministerul Energiei poate acorda un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, în beneficiul perimetrelor eoliene offshore, cu condiţia punerii acestora în funcţiune într-o perioadă de maximum 8 ani de la data încheierii contractului de concesiune. Operatorii economici pot participa la procedura de atribuire competitivă a contractelor de concesiune (...) şi fară acordarea schemei de sprijin. Ministerul Energiei elaborează schema de sprijin, „cu stabilirea obiectivului, a modalităţii de acordare, a perioadei de aplicare a acesteia, precum şi a sursei de finanţare, în baza propunerilor formulate potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) lit. g) şi cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996, cu modificările şi completările ulterioare”, mai indică sursa menţionată
. Pe 4 martie a.c., Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional.
USR acuza majoritatea PSD-PNL că a refuzat la votul pe Legea privind energia eoliană offshore ca românii să aibă pensii mai mari, după ce a respins amendamentul deputatei USR Cristina Prună a propus, după modelul norvegian, ca 80% din banii obţinuţi de statul român din exploatarea resurselor eoliene offshore ale României să fie direcţionaţi către pensiile tuturor românilor, prin intermediul fondurilor de pensii administrate privat,
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.