Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, miercuri, preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Bogdan Puşcaş, să constituie ”un task force” dedicat proiectelor de infrastructură incluse în Masterplan-ul de Transport, astfel încât, în colaborare cu Ministerul Transporturilor, termenele pentru finalizarea documentaţiilor de licitaţie să fie cât mai scurte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întâlnirea de lucru a premierului Grindeanu cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi preşedintele ANAP, Bogdan Puşcaş, a avut loc, miercuri dimineaţă la Palatul Victoria, în condiţiile în care se află în pregătire documentaţiile de atribuire pentru demararea sau lansarea unor proceduri de achiziţie publică.

“Este foarte clar că nu avem timp de pierdut. Trebuie să urgentăm finalizarea documentaţiilor, procesul de licitaţie şi implementarea proiectelor de infrastructură. Ţin foarte mult la respectarea criteriilor de transparenţă, de eficienţă şi corectitudine în folosirea banului public, iar scurtarea termenelor nu înseamnă să facem rabat de la aceste principii“, a afirmat şeful premierul Sorin Grindeanu.

Printre procedurile de achiziţii publice se află podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, inclusiv drumuri de legatură  (25 km), documentaţia de atribuire fiind trimisă pentru verificare la ANAP, urmând ca în perioada următoare să fie publicat anunţul în SEAP, drumul expres Craiova Piteşti (121 km), centura de Sud a municipiului Bucureşti - Inelul 0 (50 km), autostrada Sibiu - Piteşti - secţiunile 1 şi 5, respectiv Sibiu – Boiţa (14,1 km) şi Curtea de Argeş - Piteşti (30,3 km), autostrada Braşov – Tg. Mureş – Cluj – Oradea Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, precum şi  contractul pentru proiectarea şi execuţia Proiectului Varianta de Ocolire Timişoara Sud, care prevede execuţia a 25,690 km de drum naţional la standarde europene.

Totodată, prim-ministrul a analizat împreună cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele ANAF, Bogdan Stan, creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat, prin măsuri de combatere a evaziunii fiscale şi de îmbunătăţire a conformării la plată a contribuabililor.

Premierul a cerut ANAF să continue aplicarea celor 14 măsuri care au scopul să îmbunătăţească gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat, subliniind că va continua să urmărească personal activitatea ANAF.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.