Compania Naţională Poşta Română a anunţat luni că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala din cauză că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, "aşa cum se întâmplă la fiecare început de an", iar pensionarii îşi vor primi drepturile băneşti între 10-20 ianuarie.
"Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile", arată compania de stat într-un comunicat.
Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de zece zile.
”În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile statului. Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie. Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.
Compania precizează că, la fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie.
Compania publică şi un parcurs al banilor de pensii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.