Compania de stat Poşta Română a făcut plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, împotriva unor inspectori din Ministerul Finanţelor, după ce aceştia au făcut un amplu control la sediul Poştei, considerat abuziv de către conducerea societăţii de stat, a anunţat, vineri seară, Poşta Română.
Controlul inspectorilor din direcţia generală de inspecţie economico-financiară a Ministerului Finanţelor a fost efectuat la sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015.
"Activitatea de control a vizat mai multe perioade de timp, având obiective de control diferite, fiind astfel întocmite mai multe rapoarte de inspecţie fiscală. Activitatea de control a reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară a fost înfăptuită în mod abuziv şi fără a ţine seama de motivaţiile, argumentele şi inscrisurile doveditoare prezentate de Compania Naţională Poşta Română", se precizează în comunicatul Poştei, remis News.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ca reacţie la controlul inspectorilor din Ministerul Finanţelor, Poşta Română "a formulat plângere penală împotriva organelor de control, plângerea nr. 104.1/9707/13.07.2015 fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecatoria sectorului 2 sub nr. 9331/P/2015 şi transmisă, ulterior, la Secţia 6 Poliţie, în vederea efectuării cercetărilor".
În plus, Poşta a atacat pe cale administrativă actele de control, la Curtea de Apel Bucureşti, care a admis acţiunea companiei de stat şi a anulat actele administrative realizate în urma controlului, potrivit societăţii de stat.
În 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a decis să anuleze "dispoziţia obligatorie nr.230724/03.04.2015 şi Raportul de inspecţie economico-financiară nr.5052/03.04.2015", arată informaţiile publicate pe portalul instanţelor de judecată, consultat de News.ro.
Precizările Poştei Române vin ca reacţie la un articol publicat vineri de Profit.ro, în care erau menţionate date din rapoartele de control incriminate de societatea de stat. Articolul menţionează că Ministerul Finanţelor a făcut sesizări penale în cazul a trei companii de stat, între care şi Poşta Română, după ce, în urma controalelor, a constatat nereguli, precum cheltuieli fără bază legală.
Poşta Română, societate deţinută de stat prin Ministerul Comunicaţiilor, are circa 27.000 de angajaţi, fiind cel mai mare angajator din România. Compania a revenit pe profit în 2014, după ce a disponibilizat 3.650 de angajaţi în 2013, printr-o concediere colectivă. Compania ar putea trece printr-un nou proces de restructurare pentru a putea fi listată la bursă, potrivit declaraţiilor făcute, recent, de ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.