Ploieşti Shopping City investeşte peste 1 milion de euro în modernizarea food court-ului, astfel că în spaţiul de peste 2.000 de metri pătraţi se vor deschide cinci noi branduri, printre care şi primul restaurant de sushi din Ploieşti, precum şi primul Calif din oraş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Numărul total de chiriaşi al food court-ului va ajunge la 15.

”Investiţia de peste 1 milion de euro vine ca un pas firesc în evoluţia Ploieşti Shopping City, din dorinţa de a adapta centrul comercial la nevoile curente ale consumatorilor, precum şi a noilor trenduri din retail”, arată un comunicat al companiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dezvoltarea trendului de „going out” a fost unul dintre pilonii care au stat la baza deciziei de adăugare a unor noi branduri în zona de food a centrului comercial.

„Ploieşti Shopping City este un centru comercial matur, orientat către comunitate şi aşteptările acesteia. Modernizarea şi completarea zonei de food considerăm că sunt schimbări necesare şi care vor consolida poziţia dominantă a centrului comercial”, spune Irina Roşioru, manager Ploieşti Shopping City.

Printre brandurile care se vor alătura ofertei culinare sunt primul restaurant de sushi din Ploieşti, „Sushi Master”, restaurantul cu specific italian „Pizza Bonita”, dar şi primul „Calif” din oraş.

De asemenea, terasa exterioară va trece şi ea printr-un proces de restilizare, cu noi elemente de design. Zona de mezanin va fi şi ea amenajată, aceasta putând fi utilizată de către clienţii care doresc să ia masa la unul dintre restaurantele din zona food court-ului.

Lucrările de remodelare urmează să fie finalizate la începutul toamnei.

Ploieşti Shopping City, primul şi cel mai mare centru comercial din judeţul Prahova, are o suprafaţă închiriabilă de 55.000 metri pătraţi. Mall-ul găzduieşte unul dintre cele mai mari cinematografe din afara Capitalei, dar şi magazine precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Adidas, Starbucks, Tezyo, LC Waikiki,Intersport, Noriel, BSB şi Oviesse Kids. Ploiesti Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property Romania împreună cu NEPI Rockcastle.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.