X trebuie să plătească o ultimă amendă înainte ca reţeaua de socializare deţinută de Elon Musk să poată reveni online în Brazilia, potrivit unei decizii emise vineri de Curtea Supremă a ţării, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Platforma a fost suspendată la nivel naţional la sfârşitul lunii august, o decizie menţinută de un complet de judecători pe 2 septembrie.

La începutul acestei luni, X a depus documente, informând Curtea Supremă a Braziliei că acum respectă ordinele, pe care anterior le-a contestat.

După cum a relatat G1 Globo din Brazilia, X trebuie să plătească acum o nouă amendă de 10 milioane de reali (aproximativ 2 milioane de dolari) pentru încă două zile de nerespectare a ordinelor instanţei.

Reprezentanta legală a X în Brazilia, Rachel de Oliveira, trebuie, de asemenea, să plătească o amendă de 300.000 de reali.

Cazul datează din aprilie, când de Moraes, ministrul Curţii Supreme din Brazilia, cunoscut sub numele de Supremo Tribunal Federal (STF), a iniţiat o anchetă împotriva lui Musk şi X pentru presupusa obstrucţionare a justiţiei.

Musk a promis să sfideze ordinele instanţei de a elimina anumite conturi din Brazilia. El a numit acţiunile instanţei ca fiind ”cenzură” şi l-a criticat online pe de Moraes, descriindu-l pe judecător drept ”criminal” şi încurajând SUA să pună capăt ajutorului extern pentru Brazilia.

La mijlocul lunii august, Musk a închis birourile X din Brazilia. Asta a lăsat compania lui fără un reprezentant legal în ţară, o cerinţă federală pentru toate platformele tehnologice pentru a face afaceri acolo.

Până pe 28 august, instanţa lui de Moraes a ameninţat cu interzicerea companiei şi amenzi, dacă X nu va  numi un reprezentant legal în 24 de ore şi dacă nu va respecta cererile de eliminare a conturilor despre care instanţa a spus că s-au implicat în comploturi pentru a distruge sau a dăuna agenţi federali, printre altele.

La începutul acestei luni, STF a îngheţat activele de afaceri ale companiilor Musk, inclusiv X şi compania de internet prin satelit Starlink, care operează în Brazilia.

STF a declarat în dosarele judiciare că SpaceX şi X sunt companii care au lucrat împreună ca părţi afiliate.

Musk a scris într-o postare pe X la acea vreme că, ”Dacă guvernul brazilian nu returnează proprietăţile confiscate ilegal ale X şi SpaceX, vom solicita confiscarea reciprocă a activelor guvernamentale”.

În calitate de şef al STF, de Moraes a susţinut de mult timp reglementările federale pentru a controla discursurile instigatoare la ură şi dezinformarea online. Părerile sale au fost respinse de companiile de tehnologie şi oficialii de extremă dreapta din ţară, împreună cu fostul preşedinte Jair Bolsonaro şi susţinătorii săi.

Bolsonaro este investigat, suspectat că a orchestrat o lovitură de stat în Brazilia, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din 2022 în faţa actualului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva.

În timp ce Musk a cerut răzbunare împotriva lui de Moraes şi Lula, a lucrat cu Bolsonaro şi l-a lăudat de ani de zile.

Fostul preşedinte al Braziliei a autorizat SpaceX să livreze servicii de internet prin sateliţi comerciali în Brazilia, în 2022.

Musk se autoproclamă apărător al libertăţii de exprimare, dar istoricul său sugerează altceva. Sub conducerea sa, X a eliminat conţinutul critic la adresa partidelor de guvernământ din Turcia şi India, la insistenţele guvernului.

X a fost de acord în 2023 cu mai mult de 80% din cererile guvernamentale de eliminare, faţă de perioadă comparabilă a anului anterior, potrivit analizei site-ului de ştiri tehnice Rest of World.

X se confruntă cu o concurenţă sporită în Brazilia din partea aplicaţiilor sociale precum Threads, deţinută de Meta, şi Bluesky, care au atras utilizatori în timpul suspendării sale.

Starlink se confruntă, de asemenea, cu concurenţa în Brazilia din partea eSpace, o firmă franco-americană care a obţinut anul acesta permisiunea de la Agenţia Naţională de Telecomunicaţii (Anatel) pentru a furniza servicii de internet prin satelit în ţară.

Lukas Darien, avocat şi profesor de drept la Centrul Universitar Facex din Brazilia, a declarat pentru CNBC că acţiunile de executare ale STF împotriva X ar putea schimba modul în care marile companii de tehnologie vor vedea instanţa.

”Nu există nicio modificare a legii aici. Dar în mod specific, marile companii de tehnologie sunt acum conştiente că legile vor fi aplicate indiferent de dimensiunea unei afaceri şi de amploarea acoperirii acesteia în ţară”, a scris Darien într-un mesaj.

Musk şi reprezentanţii X nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii, vineri.

Joi târziu, X Global Government Affairs a postat următoarea declaraţie: ”X se angajează să protejeze libertatea de exprimare în limitele legii şi recunoaştem şi respectăm suveranitatea ţărilor în care activăm. Credem că este esenţial ca oamenii din Brazilia să aibă acces la X, pentru o democraţie înfloritoare, şi vom continua să apărăm libertatea de exprimare şi procesul echitabil al legii prin procese legale.”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.