MerchantPro, platformă locală SaaS de e-commerce, a anunţat joi că a înregistrat o creştere cu 300% a numărului de magazine online noi în luna aprilie, când a raportat o creştere de 99,5% a valorii comenzilor plasate la magazinele din platformă, faţă de perioada similară din 2019, precum şi o creştere cu peste 40% faţă de luna martie 2020.
De asemenea, la nivelul celor aproape 1.500 de magazine online active din platforma MerchantPro, în Romania în luna aprilie numărul de tranzacţii a crescut cu 90% faţă de aprilie 2019, în timp ce din perspectiva valorii, creşterea a fost de 99,5%.
Dinamica faţă de luna trecută a fost de asemenea pozitivă. Numărul comenzilor a crescut cu 50%, iar valoarea cu 40%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Cifrele din platforma MerchantPro indică un interes în creştere al publicului faţă de produsele online. Privind la nivel de săptămână –week over week –faţă de anul trecut, încă din martie numărul tranzacţiilor online a crescut constant, până la un vârf de +165% în ultima săptămână din aprilie. Este de aşteptat ca, având în vedere migrarea cumpărătorilor către online, trendul pozitiv să se menţină şi în perioada următoare. Comportamentul de consum s-a schimbat fundamental şi cel mai probabil o parte dintre românii care au descoperit avantajele şi confortul de a comanda online vor rămâne fideli acestui mediu de vânzare", spune Arthur Radulescu, fondator ShopMania Net, compania care administrează MerchantPro.
Initiativele de creare de noi magazine online au fost înregistrate în cadrul programului "Oxigen prin eCommerce", lansat de MerchantPro la finalul lunii martie. Prin intermediul acestuia, comercianţii cu afaceri offline, puternic afectaţi de restricţiile impuse de autorităţi, sunt asistaţi de specialişti pentru lansarea rapidă a unui magazin online complet funcţional pe platforma MerchantPro, cunoscută până acum ca ShopMania BIZ.
Astfel, în aprilie, numărul de conturi noi create în vederea lansării de magazine online a crescut cu 300%, cele mai active fiind segmentele de magazine alimentare, articole vestimentare şi de frumuseţe, sport, hobby, mobilă, bricolaj şi decoraţiuni.
Pe lângă asistenţă, în cadrul "Oxigen prin eCommerce" comercianţii beneficiază de acces gratuit la platformă şi o serie de soluţii disponibile în cadrul acesteia, precum şi de consultanţă specializată în soluţii de vânzare online.
"MerchantPro este o soluţie SaaS foarte accesibilă, iar funcţionalităţile recent lansate pe care ne-am concentrat au venit în sprijinul comercianţilor ale căror magazine online le găzduim. Noua integrare cu eMag Marketplace, soluţia de interconectare şi gestiune de tip multi-warehouse, modulul de sincronizare şi administrare multi-store sau noile automatizări pentru crearea de oferte promotionale sunt câteva dintre soluţiile pe care le-am introdus recent, pentru a eficientiza administrarea afacerii pentru comercianţi, inclusiv pentru cei care administrează şi un business offline în paralel şi nu în ultimul rand pentru a optimiza experienta pentru clienţii acestora", mai spune Arthur Radulescu.
Magazinele online active care utilizează platforma MerchantPro în România au listate un număr total de peste 5 milioane de produse. În luna aprilie, acestea au înregistrat un număr total de aproape 250.000 tranzacţii.
MerchantPro a terminat 2019 cu o cifră de afaceri de 500.000 euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior.
MerchantPro este noua identitate a platformei autohtone ShopMania BIZ. Platforma MerchantPro este folosită la nivel regional, iar peste 5.000 magazine online i-au utilizat funcţionalităţile în cei peste 10 ani de prezenţă pe piaţă.
MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adresează antreprenorilor din ecommerce din România şi Europa. ShopMania Net a avut o cifră de afaceri de 1 milion de euro în 2019. Compania operează comparatorul de preţuri Shopmania.ro şi platforma de e-commerce MerchantPro, care reprezintă 50% din business.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.