Grupul farmaceutic american Pfizer a convenit separarea de grup a diviziei producătoare de medicamente fără patente şi unirea acesteia cu producătorul de medicamente generice Mylan, tranzacţie în urma căreia va rămâne cu medicamente inovatoare mai profitabile, între care tratamentul oncologic Ibrance şi vaccinul împotriva pneumoniei Prevnar, transmite Reuters.
Acordul, care va reuni în cadrul aceleiaşi companii tratamentele Viagra şi Lipitor ale Pfizer cu medicamentul EpiPen al Mylan, face parte din eforturile din ultimul an ale Pfizer de divizare în trei părţi, medicamente inovatoare, medicamente fără patent cu marje mai scăzute, care întâmpină concurenţa medicamentelor generice, şi produse de consum pentru îngrijirea sănătăţii.
Pfizer a convenit în decembrie să combine divizia de produse de consum pentru sănătate cu cea a GlaxoSmithKline.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Compania rezultată în urma fuziunii cu Mylan va primi un nume nou, iar în 2020 va genera conform estimărilor venituri de 19-20 de miliarde de dolari şi un flux de capital de peste 4 miliarde de dolari.
Industria farmaceutică americană a fost supusă unor presiuni tot mai mari din partea parlamentarilor şi a preşedintelui Donald Trump pentru a menţine preţurile la un nivel scăzut pentru consumatori, ceea ce a limitat profiturile şi a condus la acordurile recente, cum ar fi planul Bristol-Myers Squibb de a cumpăra Celgene şi achiziţia Allergan de către AbbVie.
Noua companie va avea sediul în Statele Unite şi va fi înregistrată în Delaware, va fi condusă de Michael Goettler, preşedintele diviziei Upjohn a Pfizer. Divizia comercializează medicamente mai vechi ale Pfizer, care au pierdut protecţia patentelor.
Upjohn va emite obţigaţiuni în valoare de 12 miliarde de dolari înainte sau în momentul separării, iar suma obţinută va reveni Pfizer. Grupul a anunţat că va folosi fondurile pentru a-şi reduce propriile datorii.
Mylan a anunţat că directorul general Heather Bresch, care a venit la conducerea companiei în 2012 şi a fost intens criticat de către politicieni din cauza preţului mare ale medicamentului EpiPen, se va pensiona după finalizarea acordului. Preşedintele Mylan, Robert Coury, va deveni preşedinte executiv al noii companii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.