Pfizer, una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, a anunţat că va investi 500 de milioane de dolari în mai multe companii de dimensiuni mici şi medii de biotehnologie, listate la bursă şi care desfăşoară programe de testare clinică a unor medicamente.
"Pfizer, una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume cu o istorie de peste 150 de ani, a anunţat săptămâna aceasta că va investi 500 de milioane de dolari în mai multe companii de dimensiuni mici şi medii de biotehnologie, listate la bursă şi care desfăşoară programe promiţătoare de testare clinică a unor medicamente", arată compania într-un comunicat.
Iniţiativa Pfizer are în vedere investiţii în pachete minoritare de acţiuni în companii listate, care desfăşoară programe de studii clinice şi care au o capitalizare de piaţă de dimensiuni mici şi medii şi care se focusează pe ariile de interes ale Pfizer: medicină internă, inflamaţie şi imunologie, oncologie, boli rare, vaccinuri şi produse specifice pentru uzul unităţilor sanitare.
Companiile partenere vor avea, de asemenea, oportunitatea de a accesa expertiza vastă şi capabilităţile de cercetare, dezvoltare clinică şi producţie oferite de Pfizer în calitate de lider global în industria farmaceutică.
”Nu a existat vreodată un alt moment mai propice dezvoltării de colaborări noi în industria noastră. Iniţiativa noastră are drept scop injectarea de capital crucial în companii de biotehnologie care împărtăşesc angajamentul nostru de a livra pacienţilor terapii cu adevărat transformative”, a explicat John Young, director executiv business în cadrul Pfizer.
Pfizer este una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, având o istorie de peste 150 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.