Comportamentul turistului român privind vacanţele de vară se schimbă de la un an la altul, astfel că, în prezent,din ce în ce mai mulţi vor să călătorească în grupuri, a declarat pentru, News.ro, Carmen Pavel, preşedintele J’Info Tours, care subliniază că în ultimul an au crescut vânzările pachetelor de vacanţă peste ocean, spre Canada şi SUA, precum şi destinaţiile care până acum erau mai puţin colindate, precum Islanda, Africa de Sud sau Mongolia.
”Din ce în ce mai mulţi vor să călătorească în grupuri, mai mici sau mai mari. Se bucură să îşi petreacă vacanţa cu prietenii sau să-şi facă, prin intermediul călătoriilor, noi relaţii de prietenie. Astfel, avem grupuri formate din mai multe familii cu copii, pentru că tot mai mulţi nu vor să fie singuri în călătorii şi vin cu cerinţe de genul: recomandaţi-ne o excursie sau un sejur unde mai merg şi alţi familişti, astfel încât copiii să aiba parteneri de joacă de vârste apropiate. A devenit, astfel, o noutate să îţi alegi vacanţa în funcţie de componenţa grupului”, a declarat, pentru News.ro, Carmen Pavel, preşedintele J’Info Tours.
Ea afirmă că destinaţiile preferate de sejur au rămas la modă Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania, Coasta de Azur (Franţa), Cinque Terre (Italia), tot ceea ce înseamnă destinaţii de litoral europene sau apropiate de Europa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De asemenea, în creştere este şi numărul clienţilor care doresc vacanţe în circuite exotice, din ce în ce mai interesante şi mai provocatoare, anul acesta fiind foarte solicitata Mongolia. Turiştilor le place ideea să aibă cazări în iurte şi să vadă deşertul, să vadă zona montană, să experimenteze un nou stil de viaţă şi de călătorie”, adaugă ea.
Comportamentul de cumparare al turistilor J’Info Tours s-a modificat şi în ceea ce priveşte circuitele în Europa.
“Se observă o creştere semnificativă a cererilor pe circuitele ce cuprind Moscova şi Sankt Petersburg, pentru că o astfel de vacanţă este la preţuri foarte avantajoase şi se vizitează cele mai frumoase palate şi muzee de artă, obiective turistice reprezentative pentru perioada Imperiului Rus, cum ar fi: Muzeul de Stat Ermitaj, Palatul Ecaterinei cea Mare, Galeriile Tretiakov sau Palatul Peterhof. Sankt Petersburg, cel mai frumos oraş al nord-estului Europei, este de văzut mai ales în perioada iunie – august, când turiştii se pot bucura din plin de fenomenul nopţilor albe. Acestea reprezintă înserări prelungite, datorate faptului ca Sankt Petersburg se află în apropierea Cercului Polar. Astfel, se întunecă după ora 01.00 AM şi se luminează foarte devreme, imediat după 02.00 AM”, menţionează Carmen Pavel.
Cererile de vacanţe în Canada, în creştere
Renunţarea la vizele pentru Canada a dus la o creştere a numărului celor care vor să ajungă peste ocean.
”Vânzările de bilete de avion prin Air Canada, pentru zborurile directe între Bucureşti şi Toronto, respectiv Montreal, merg atât de bine încât este posibil să extindă numărul de zboruri”, declară preşedintele J’Info Tours.
Mai mult, Carmen Pavel apreciază că, fiind din ce în ce mai numeroase, cererile privind destinaţia Canada vor duce la o extindere a sezonului de zboruri directe.
”În acest an, Air Canada a început sezonul în iunie şi îl termină în septembrie, dar şi-ar dori ca din 2020 să îl extindă din aprilie până în octombrie, ceea ce va fi un avantaj pentru cei care doresc să călătorească în nordul Americii. Nu călătoresc doar cei care au familie acolo, ci şi mulţi turiştii. A fost foarte interesant, s-a observat o neîncredere privind cursa directă către Canada, astfel încât, în luna mai, încă mai găseai foarte multe locuri. Dar, în iunie, odată cu lansarea cursei, locurile s-au ocupat imediat. J’Info Tours vrea să contracteze de acum locurile la cursele de Canada din 2020. Am fost la discuţii cu reprezentanţii companiei Air Canada, pentru a ne asigura de pe acum că vom avea locuri disponibile şi un preţ bun pentru clienţii noştri, mai ales că aceste cereri de vacanţe în nordul Americii sunt din ce în ce mai multe”, subliniază ea.
Clienţii J’Info Tours vor să descopere destinaţii noi, să viziteze oraşele Canadei, precum Ottawa, Quebec, Toronto, Montreal, dar şi cascada Niagara sau zona Marilor Lacuri.
”Astfel, unele dintre preferinţele românilor au devenit destinaţiile scumpe, cum sunt Alaska, dacă vorbim de continentul american sau Akureyri (Islanda) dacă ne raportăm la partea cea mai de nord a Europei. Aceste destinaţii fascinează prin peisajele lor cu munţi şi fiorduri şi mai ales prin experienţele pe care le poţi trăi acolo: croaziere pentru admirat balenele şi delfinii, plimbări cu barca printre iceberguri şi către lagune glaciare. Toate destinaţiile până acum mai puţin colindate sunt din ce în ce mai solicitate”, spune Carmen Pavel.
Ea suliniază că turiştii îşi doresc zboruri directe şi către Statele Unite.
”Ar fi grozav dacă ar reapărea aceste curse directe. Ar fi ideal ca pentru Coasta de Est să existe minimum o cursă către New York sau Washington, ca să nu mai vorbim de zona Miami. Cred că ar funcţiona extraordinar de bine, mai ales că, pe lângă cei care ar călători în scop de business, ar fi foarte mulţi care s-ar duce în vizite la rude. E un inconvenient să nu ai zboruri directe. Desigur, şi pentru compania aeriană este un efort, deoarece trebuie să investeasca în strategii de marketing foarte bune, cu mult inainte de lansarea cursei. Îmi aduc aminte de perioada în care Tarom avea cursă directă, toate locurile erau ocupate. Problema lor cea mare era cu acea politică de gratuităţi pentru salariaţi, prin care dădeau mai mult de 25% de locuri gratuite, şi atunci era o nebunie. Nu poţi să scoţi eficienţă pe cursă directă către Statele Unite când tu laşi să se umple un sfert din cursă numai cu gratuităţi”, a mai spus ea.
Bugete de la 1.500 de euro, pentru circuitele exotice
„În zona Africii, Etiopia şi safariurile în Africa de Sud sau în Kenya sunt şi ele în topul preferinţelor, mai ales acum, ştiut fiind faptul că luna iulie şi jumătate din luna august, în Kenya, este marea migraţie, momentul în care poţi să vezi cum se mişcă mase mari de animale dintr-o locaţie în alta şi turiştii pot vedea foarte multe animale sălbatice laolaltă. Aici merg şi adulţi, dar şi copii sau tineri, grupuri mixte în care cunoaşterea şi apropierea de animale este factorul important”, precizează preşedintele J’Info Tours.
Pentru circuitele exotice, bugetele încep de la minimum 1.500 de euro şi pot să ajungă chiar şi la 5.000-6.000 de euro, cum ar fi, de exemplu, pentru o vacanţă în Australia şi Noua Zeelandă, sau în Japonia şi Coreea de Sud.
”Bugetele trebuie să fie generoase pentru excursiile acestea, iar pentru sejururi, şi aici turiştii trebuie să prevadă un buget ceva mai mare . Au crescut preţurile şi trebuie să facă distincţie între un hotel de cinci stele pe hârtie şi cinci stele adevărate. Deci, dacă îşi doresc o vacanţă de cinci stele, trebuie să ia în calcul cel puţin 1.000 de euro de persoană. Dacă doresc o vacanţă clasa turist, în jur de 600-700 de euro e o sumă acceptabilă, pentru a putea avea o vacanţă reuşită, fară grija că le-ar lipsi ceva pe parcursul ei ”, menţionează Carmen Pavel.
Preşedintele J’Info Tours apreciază totodată că este foarte bine că turiştii au beneficiat de reducerile pentru achiziţionarea vacanţelor în avans, astfel că reîncepe de săptămâna viitoare, de la jumătatea lunii iulie, promoţiile pentru anul următor.
”E benefic şi clienţii au simţit cât de bine este să îţi iei o vacanţă din timp şi să beneficiezi de un preţ mai mic decât dacă ai lua-o last minute. În cazul unui last minute turistul are dezavantajul că plăteşte vacanţa la preţ întreg, pe cănd dacă o ia cu mult timp înainte, poate beneficia de promoţii şi de reduceri de preţuri. De asemenea, promoţiile sunt benefice şi pentru noi, pentru că ne asigură un grad ridicat de ocupare a locurilor şi ştim deja pe ce excursii să marşăm pentru anul următor, dar şi pentru client este foarte bine că ştie din timp cât va trebui să-şi aloce din punct de vedere al cheltuielilor. Bineînţeles, de promoţiile acestea pot beneficia chiar şi fără plata integrală, important este să îşi facă acel contract şi să se gândească ce destinaţie şi-ar dori pentru anul următor. Deci, cei care reuşesc să-şi facă un program şi să îşi rezerve vacanţa cu mult timp înainte vor fi întotdeauna în avantaj. Oricum, discount-ul pe care îl primesc de la noi nu l-ar primi ca dobândă la banii respectivi dacă i-ar ţine la bancă. Aşa, banii respectivi mai bine îi investesc în excursii şi au un plus”, concluzionează Carmen Pavel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.