Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) arată că fără voucherele de vacanţă promise de Guvern, ”nepromovat de Ministerul Turismului şi rămas la mâna vremii capricioase”, litoralul a crescut statistic cu 5% în acest sezon.
Astfel, până la finele lunii iulie, s-a înregistrat o creştere de 5% a numărului turiştilor, comparativ cu anul 2016.
”Angajaţii din sistemul public au aşteptat să-şi facă vacanţa de vară achitând serviciile cu vouchere de vacanţă, oferite de stat angajaţilor săi. Din acest motiv, angajaţii statului român au întârziat rezervarea sejururilor, în aşteptarea mult promiselor tichete de vacanţă. Deşi Guvernul a promis sprijinul în favoarea acestui demers, în final tichetele de vacanţa nu au ajuns la angajaţi în timp util”, spune patronatul.
De asemenea, nu se ştie care este volumul turismului nedeclarat şi necuantificat, câte mii de apartamente sunt neclasificate şi care operează în regim de închiriere (în Mamaia), câtă capacitate de cazare oferă localnicii (Eforie Nord şi Sud, Vama-Veche, 2 Mai etc.), mai ales că numărul lor creşte puternic de la an la an.
”Deşi numărul de turişti a crescut statistic cu 5% în comparaţie cu anul trecut, care a fost unul ‘excepţional’, profitul nu l-a depăşit pe cel din anul anterior, fiind chiar mai scăzut. Cauzele au fost creşterea fondului de salarii, creşterea costurilor pentru utilităţi dar şi creşterea preţului alimentelor”, spun oficialii patronatului.
Comparativ cu sezonul 2016, în sezonul estival 2017 s-au văzut rezultatele relaxării fiscale, reducerea TVA-ul la alimentaţie, lărgirea conceptului de cazare şi mai ales introducerea impozitului specific, spun reprezentanţii FPTR.
"Mamaia, Eforie Nord şi Venus au fost staţiunile cu cea mai mare cerere, iar la polul opus s-au situat Costineşti, Neptun şi Eforie Sud. Se simte o tendinţă de creştere a numărului de turişti în sudului litoralului faţă de anii anteriori, mai ales a turiştilor familişti”, arată FPTR într-un comunicat emis joi.
Topul celor zece ţări de provenienţă a turiştilor străini, care au sosit pe litoralul românesc, în luna iulie, a fost: Germania, SUA, Israel, Franţa, Polonia, Regatul Unit, Italia, Belgia, Austria şi Republica Moldova.
”Având în vedere că sezonul estival s-a decalat în ceea ce priveşte vremea, au fost mulţi turişti care au preferat să vină pe litoral la sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie. O parte dintre hotelurile de pe litoral s-au închis înainte de jumătatea lunii septembrie, odată cu începerea şcolilor, dar sunt încă hoteluri care vor fi deschise până la finalul lunii septembrie. Pe lângă faptul că vremea a foarte bună la finalul lunii august şi începutul lunii septembrie şi tarifele au fost mult mai scăzute decât în plin sezon estival”, spun oficialii FPTR.
Tarifele practicate în luna septembrie ajung până la 70% mai ieftine decât în vârf de sezon.
De asemenea, vremea rea (furtuni, ploi, temperaturi scăzute), atât în iunie, dar mai ales în luna iulie (luna de vârf de sezon, care trebuia să asigure o mare parte din bugetul prognozat), i-a ţinut pe mulţi români departe de litoral.
”Faptul că mulţi hotelieri nu folosesc contracte ferme tip charter sau allotment cu turoperatorii specializaţi din piaţa de profil, a permis anularea rezervărilor în număr foarte mare, pentru această perioadă. Managerii din turism nu sunt pregătiţi să contracareze efectele negative care se răsfrâng asupra afacerii lor în situaţii neprevăzute (anul acesta vremea rea, în trecut criză economică sau schimbări bruşte ale comportamentului de consum, ca urmare a unor situaţii internaţional: atacuri teroriste, calamităţi naturale ş.a.). De multe ori, aceştia au reacţii care acţionează în dezavantajul lor şi al destinaţiei, prin scăderi masive de preţuri în perioade când nu este normal (sezon) sau, din contră, creşteri nejustificate, când constată ca vremea este bună”, adaugă ei.
La 1 septembrie, conform site-ului oficial al Ministerului Turismului, în staţiunile de pe litoralul românesc, inclusiv Constanta, Eforie şi Mangalia erau 1.510 structuri de cazare clasificate, care aveau 49.201 spaţii de cazare şi puneau la dispoziţie un număr de 107.112 locuri de cazare.
Dintre locurile de cazare, cele mai multe, adică 62.100 sunt reprezentate de locuri în hoteluri, iar restul de 45.012 de locuri de cazare sunt în vile, campinguri, hosteluri.
FPTR aproximează ca 15% din locuinţele private din staţiunile şi oraşele de pe litoral se închiriază în timpul sezonului estival, ceea ce generează un număr foarte mare de persoane cazate, ducând la o aglomerare a staţiunilor şi la o concurenţă neloială pentru structurile clasificate.
Spaţiile de cazare din hotelurile de 1,2 stele s-au vândut în procent de 60% prin agenţii de turism şi 40% prin alte sisteme de rezervări. Spaţiile de cazare în hotelurile de 3,4 şi 5 stele s-au vândut în procent de 35% prin agenţii de turism şi 65% prin alte sisteme de rezervări.
La începutul sezonului în acest an s-a înregistrat un grad de ocupare de aproximativ 60% datorită biletelor vândute prin sistemul early booking. La sfârşitul lunii iulie însă, gradul de ocupare a scăzut cu până la -20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În a doua decadă a lunii august şi începutul lunii septembrie gradul de ocupare a fost la fel comparativ cu cel de anul trecut. Odată cu reîntoarcerea vremii bune, dar şi prin păstrarea tarifelor de vârf de sezon şi de sezon intermediar dincolo de perioada consacrată, hotelierii au reuşit să reducă din deficit.
Mai mult, operatorii din turism spun că atât timp cât turistul potenţial ştie că nu are posibilităţi suplimentare de petrecere a timpului în destinaţie, atunci când vremea nu permite accesarea serviciilor de plajă, aceştia preferă să-şi anuleze sejurul.
”Dacă destinaţia turistică ar oferi posibilităţi de distracţie, (centre de distracţii in-door, mall-uri, spectacole dedicate copii, cabaret, cazino, spectacole sau restaurante cu specific care oferă programe dedicate ş.a. m.), decizia turiştilor de a veni la mare nu ar depinde în măsură atât de mare de vreme. Aceste facilităţi se găsesc, din păcate, într-o mică măsura doar în Mamaia-Constanţa şi foarte puţin în restul staţiunilor”, precizează FPTR.
Patronatul spune că se confruntă de mai bine de 20 de ani cu numeroase problem, de exemplu cu lipsa forţei de muncă din turism, administrarea şi atribuirea ineficientă a plajelor, lipsa unui plan urbanistic coerent, lipsa punctelor sanitare, iluminatului public deficitar, spaţii verzi neamenajate, acces dificil în destinaţie, drumuri neasfaltate sau crăpate, trotuare distruse, lipsa parcărilor.
”Toate aceste probleme dar şi lipsa managementului eficient al staţiunilor, duc pe termen lung, la scăderea atractivităţii destinaţiei, a scăderii interesului turiştilor pentru litoralul românesc”, adaugă oficialii federaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.