Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie prin care eurodeputaţii solicită mai multe resurse financiare şi simplificarea programului UE de distribuţie de fructe, legume, lapte şi produse lactate în şcoli.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma dezbaterii plenare de luni, eurodeputaţii au adoptat rezoluţia privind punerea în aplicare a programului cu 534 voturi „pentru”, 57 „împotrivă” şi 23 abţineri, a transmis Parlamentul European, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, doar 20% dintre elevii din UE au fost vizaţi de program, produsele distribuite ar trebui să fie neprelucrate, organice şi locale, iar birocraţia pentru şcolile participante ar trebui redusă, nu doar bugetul majorat şi mai bine direcţionat pentru acest program al UE.

PE mai consideră că finanţarea neutilizată ar trebui realocată între statele membre ale Uniunii Europene.

„În ciuda cererii ridicate a şcolilor din unele state membre de a participa la program, bugetul limitat a împiedicat acest program să ajungă la mulţi elevi, avertizează deputaţii. Prin urmare, aceştia solicită o majorare a bugetului programului, astfel încât produsele să poată fi distribuite mai multor elevi, mai des şi în mod regulat. Având în vedere că există diferenţe mari între statele membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare a programului, rezoluţia adoptată propune realocarea către alte state membre a sumelor care nu au fost utilizate. Cel puţin 10% din finanţare ar trebui să fie alocată pentru măsuri educaţionale privind obiceiurile alimentare sănătoase”, mai indică sursa citată.

Produse de calitate distribuite cu mai puţină birocraţie

Fructele, legumele şi produsele lactate care urmează să fie distribuite în şcolile din UE ar trebui să fie neprelucrate, fără adaos de zahăr, grăsimi, sare sau îndulcitori, ecologice, produse la nivel local şi cu indicaţii de calitate, consideră eurodeputaţii, prin rezoluţia adoptată în plenul PE.

Modalitatea de participare a şcolilor la program trebuie simplificată pentru a fi atrăgătoare, potrivit eurodeputaţilor care solicită mai puţină birocraţie pentru şcolile implicate. De asemenea, aceştia propun să se analizeze posibilitatea de a extinde sistemul către ţările candidate.

„Comisia Europeană trebuie să majoreze bugetul, statele membre trebuie să reducă birocraţia şi, împreună, trebuie să deschidă calea pentru ca mai multe şcoli şi fermieri să adere la program. Procurarea fructelor, a legumelor, a laptelui şi a produselor lactate proaspete şi locale nu ar trebui să fie în detrimentul calităţii. Nu putem strânge centura atunci când vine vorba de produsele sănătoase şi durabile pentru copiii din şcoli şi de măsurile educative aferente”, a afirmat eurodeputata PSD Carmen Avram, potrivit sursei menţionate.

Programul UE pentru şcoli funcţionează cu un buget de 220 de milioane euro pe an şcolar. Raportul din proprie iniţiativă al Parlamentului examinează punerea în aplicare a programului în perioada 2017-2022, în cursul căreia toate ţările UE au înregistrat o scădere a participării. Doar 16 din 76 de milioane de elevi din UE au fost vizaţi de acest program.

Prin adoptarea acestei rezoluţii, Parlamentul răspunde aşteptărilor cetăţenilor în ceea ce priveşte promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a unui stil de viaţă sănătos şi garantarea unei producţii alimentare sigure, durabile, juste, responsabile din punct de vedere climatic şi la preţuri accesibile, exprimate în Propunerile 7(2), 7(4), 6(6) şi 1(2) din concluziile Conferinţei privind viitorul Europei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.