OTP Bank România anunţă că a obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui ANPC privind ratele creditelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vă informăm că OTP Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului Preşedintelui ANPC privind ratele creditelor. OTP Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului Preşedintelui ANPC din luna mai a  acestui an privind modul de calcul al ratelor pentru rambursarea creditelor. Prin urmare, aplicarea măsurilor dispuse de ANPC prin acesta pentru bancă este suspendată până la soluţionarea definitivă a demersului legal de anulare a ordinului”, anunţă banca.

 OTP Bank România precizează că asigură dreptul clienţilor săi de a alege modalitatea de contractare şi rambursare a creditelor în rate egale sau rate descrescătoare, în funcţie de cerinţa şi nevoile lor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Astfel, clienţii pot alege varianta dorită încă de la momentul contractarii creditelor, precum şi pe întreaga perioadă de rambursare, cu respectarea normelor legale şi a gradului de îndatorare. OTP Bank România îşi reafirmă astfel angajamentul de a fi alături de clienţii săi şi de a oferi produse şi servicii bancare optime, potrivite nevoilor lor, urmărind principii etice şi profesionale solide, care respectă normele şi legislaţia bancară în vigoare”, mai arată banca.

Alte bănci care au câştigat în instanţă sunt Banca Transilvania, BRD, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, First Bank.

În 16 şi 25 mai 2023, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), condusă de Horia Constantinescu, anunţa că a identificat fapte contravenţionale, respectiv practici comerciale înşelătoare săvârşite de 19 bănci comerciale cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat şi 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă, susţinea ANPC, care preciza că, pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, comisarii ANPC propuneau măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Cele 19 bănci comerciale amendate au fost:

  • ING Bank
  • First Bank
  • Credite Europe Bank
  • OTP Bank
  • Alpha Bank
  • BancaTransilvania
  • Raiffeisen Bank
  • BCR
  • Patria Bank
  • Unicredit Bank
  • BRD Groupe Societe Generale
  • EXIM Bank
  • Procredit Bank
  • Intesa Sanpaolo
  • Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară)
  • Libra Bank
  • CEC Bank
  • Garanti Bank
  • Vista Bank

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.