Peste 6.000 dintre clienţii cu credite în franci elveţieni ai OTP Bank România au acceptat ofertele de conversie, iar 96% dintre ei au ales conversia în moneda naţională, anunţă instituţia financiară, într-un comunicat transmis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Până acum, OTP Bank a acordat clienţilor săi reduceri în valoare totală de peste 45 milioane de franci elveţieni, echivalentul a 184 milioane de lei, în cadrul programului de conversie ce se încheie peste trei săptămâni.

Totodată, peste 600 de clienţi au renunţat la litigiile în derulare şi au ales ofertele personalizate.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De altfel, pentru 73% dintre clienţii cu litigii ale căror cazuri au fost închise prin decizii irevocabile, anul acesta,  ofertele băncii ar fi fost mai convenabile decât soluţiile obţinute în instanţă.

În acest fel, aceşti clienţi au pierdut 1,2 milioane lei, în comparaţie cu ofertele personalizate primite din partea băncii, potrivit datelor băncii.

Programul de conversie dedicat creditelor în franci elveţieni este bazat pe soluţii personalizate, prin care banca oferă un discount semnificativ al soldului curent al creditelor, urmat de conversia sumei rămase în lei sau euro, la alegerea clientului.

OTP Bank România este subsidiară a OTP Bank, grup ungar care oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.