Activitatea de inovare a solicitanţilor români de brevet de invenţie, pentru brevetarea în străinătate a creaţiilor lor, ar putea fi sprijinită financiar din veniturile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), arată un proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr.573/1998 privind organizarea si funcţionarea OSIM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"O completare importantă pe care o introduce prezentul proiect de hotărâre constă în reglementarea posibilităţii de sprijinire financiară, din veniturile OSIM, a activităţii de inovare a solicitanţilor români de brevet de invenţie, pentru brevetarea în străinătate a invenţiilor lor”, arată documentul publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei.

Nivelul sumelor alocate pentru sprijinirea inovării şi brevetării invenţiilor româneşti în străinătate se aprobă prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, se arată în proiectul de act normativ.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Sprijinirea brevetării în străinătate se va face dintr-un fond de inovare anual, aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli al OSIM, se mai menţionează în documentul citat.

Autorii proiectului spun că scopul introducerii unei astfel de reglementari îl reprezintă “stimularea mediului de afaceri românesc pentru a valorifica potenţialul inovativ de care dispune”, prin accesarea pieţei Uniunii Europene, dezvoltarea afacerilor şi ca o consecinţă, creşterea investiţiilor alocate în inovare.

“Obţinerea unor drepturi exclusive pe teritoriul Uniunii Europene sau altor state, în funcţie de domeniul de activitate, va stimula creşterea calităţii titlurilor de protecţie, dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea numărului de cereri de brevet”, mai spun autorii prooectului de Hotărâre.

România ocupă locul 48 în lume, iar în cadrul Uniunii Europene, România se află pe ultimul loc (28) în ceea ce priveşte inovarea, potrivit Ediţiei a IX-a a Indicelui Global al Inovaţiei (IGI).

“Măsurile vizează îmbunătăţirea capacităţii de inovare din România, stimularea potenţialului creator al inventatorilor, al intreprinderilor mici şi mijlocii, şi nu în ultimul rând al mediului academic, măsuri care pot contribui la creşterea numărului locurilor de muncă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii”, se arată în nota de fundamentare.

Totodată, Ministerul Economiei vrea să modifice structura organizatorică a OSIM “pentru a se obţine o creştere a eficienţei activităţii instituţiei şi a responsabilizării personalului”.

Astfel, se desfiinţează postul de director general adjunct, iar serviciul Contestaţii revocări din cadrul Direcţiei Juridice, contestaţii, cooperare internaţională şi afaceri europene trece în subordinea directă a directorului general. Direcţia Juridică, contestaţii, cooperare internaţională şi afaceri europene se va desfiinţa.

“Prezentul proiect de hotărâre propune o serie de modificări şi completări care vizează în esenţă: creşterea  gradului de implicare al OSIM în susţinerea activităţii de inovare şi cercetare în România, prin diversificarea activităţilor desfăşurate, inclusiv prin acordarea de sprijin financiar pentru brevetarea în străinătate a invenţiilor româneşti, îmbunătăţirea organizării actuale sub aspect instituţional, eliminarea sau corectarea unor neconcordanţe cu alte reglementări în vigoare”, se menţionează în document.

Autorii proiectului spun că aceste modificări propuse “vor produce un impact pozitiv semnificativ asupra activităţii instituţiei şi implicit asupra întregii economii naţionale”.

 “Totodată, este avută în vedere şi posibilitatea sprijinirii materiale/financiare a activităţii de inovare din institutele de cercetare şi universităti, printre altele, prin acţiuni de diseminare şi promovare în vederea valorificării, a domeniului proprietăţii industriale”

De asemenea, proiectul de hotărâre prevede că salariile personalului OSIM sunt stabilite potrivit grilei proprii a instituţiei, aprobată de ordonatorul principal de credite.

OSIM este autoritatea ce asigură protecţia proprietăţii industriale în România.

Potrivit actualelor reglementări, activitatea OSIM este finanţată integral din veniturile proprii realizate, Oficiul funcţionând în subordinea Ministerului Economiei cu 243 de posturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.