Asociaţia Pro Infrastructură afirmă că podul de la Brăila se apropie în sfârşit de inaugurare, însă doar pe o bucată, existând speranţe să se poată circula, spre sfârşitul lunii iulie, între Calea Galaţi - DJ221B. În schimb, pasajul peste calea ferată nu va fi gata decât la toamnă, ”cel mai devreme”, după ce constructorul şi CNAIR ”şi-au pasat luni întregi responsabilitatea”.
”Podul de la Brăila se apropie în sfârşit de inaugurare, însă doar pe o bucată. Momentan se aşterne asfaltul pe podul suspendat şi s-a început şi instalarea parapetelor de protecţie. Urmează semnalizarea (marcaje şi indicatoare) şi testele dinamice. Desigur, mai este destul de lucru şi la drumurile de legătură, mai ales pe braţul lung spre Jijila”, a transmis Asociaţia Pro Infrastructură.
Organizaţia afirmă că finalul verii este un termen ”perfect fezabil” pentru deschiderea circulaţiei, ”dar lunile mai şi iunie ies din discuţie”.
”În cel mai fericit scenariu, dacă nu avem surprize neplăcute şi testele merg bine din prima, putem spera că spre sfârşitul lunii iulie vom circula între Calea Galaţi/DJ221B de pe malul brăilean şi DN22 Smârdan/Măcin de pe cel tulcean. Din păcate pe ciotul Calea Galaţi-DN2B Centura Brăila antreprenorul (WeBuild) şi CNAIR şi-au pasat luni întregi responsabilitatea mutării stâlpilor catenarei liniei de cale ferată Brăila-Galaţi”, a mai transmis organizaţia.
Potrivit reprezentanţilor acesteia, pasajul peste calea ferată nu va fi gata decât la toamnă, cel mai devreme.
”Tot atunci ar trebui să fie inaugurată şi conexiunea lungă dintre pod şi DN22 lângă Jijila”, a mai transmis Asociaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.