Rompetrol Well Services a încheiat acorduri cadru cu o durată de patru ani cu OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, al căror obiect este prestarea de servicii de cimentare, în valoare cumulată de 23,48 milioane euro, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Rompetrol Well Services, informeaza acţionarii şi investitorii asupra încheierii unor acorduri cadru cu o durata de patru ani cu OMV Petrom, al căror obiect este prestarea de servicii de cimentare, în valoare cumulată de 23.482.805 euro, valoare care depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă a companiei, la nivelul situaţiilor financiare anuale aferente anului 2018, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 234 litera i) din Regulamentul ASFnr. 5/2018, societatea are obligaţia de a raporta astfel de contracte", arată compania într-un comunicat.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane barili echivalent petrol (bep) în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
Rompetrol Well Services este o companie parte a grupului KazMunayGas Intrernational. Compania are o capitalizare de 105,15 milioane lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.