Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, a anunţat luni semnarea unui contract colectiv de muncă pentru următorii doi ani şi menţinerea salariilor nete ale tuturor angajaţilor.
"Societatea Oil Terminal informează acţionarii cu privire la faptul că Sindicatul Oil Terminal şi conducerea societăţii au semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, valabil în perioada 1 ianuarie 2020–31 decembrie 2021.Contractul Colectiv de Muncă a fost depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa sub nr. 761/30.12.2019. Cu referire la modalitatea de aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017 privind trecerea contribuţiilor sociale în sarcina salariaţilor, părţile au convenit că începând cu data de 1 ianuarie 2020 să se menţină salariile nete ale tuturor angajaţilor de la data de 31 decembrie 2019", arată un anunţ al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
De altfel, compania a anunţat la finalul lui iunie că salariile de încadrare ale angajaţilor cu contract individual de muncă ai Oil Terminal Constanţa vor fi majorate cu 300 de lei de la 1 iulie.
De asemenea, compania a anunţat luni că a încheiat cu Petrotel Lukoil SA Ploieşti un act adiţional la contractul de prestari servicii din 2018, în valoare de 50 milioane lei, pentru perioada 1 ianuarie 2020 -31 decembrie 2020. Obiectul contractului este "import ţiţei, export benzină, motorină şi păcură".
Principalul acţionar al companiei este statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri deţinând 59,62% din capitalul social.
Oil Terminal Constanţa are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi şi este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.
Principalii competitori pe piaţă internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galaţi, Frial SA Constanţa şi Minmetal SA Constanţa. Principalii competitori pe piaţa externă sunt: terminalul portului Omisalje din Croaţia, care a preluat în totalitate tranzitul de ţiţei către Serbia, şi terminalul Reni.
Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 152,01 milioane lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.