Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a demarat prima etapă din cele trei din procesul de retehnolgizare a reactorului 1, inaugurat în anul 1996, a anunţat joi noul director general al SNN, Cosmin Ghiţă, într-o întâlnire cu presa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am demarat deja procesul, suntem în prima etapă privind retehnologizarea unităţii 1 de la Cernavodă. Această etapă include totodată şi realizarea şi finalizarea studiului de fezabilitate legat de acest proiect”, a declarat joi noul director general al SNN, Cosmin Ghiţă, într-o întâlnire cu presa.

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat săptămâna trecută demararea fazei I a strategiei pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a centralei nucleare, proiectul fiind repus pe ordinea de zi la solicitarea actionarului majoritar, Ministerul Energiei.

Cosmin Ghiţă a zis că de când a fost numit la conducerea companiei, a reuşit printr-o reaşezare a procesului retehnologizării să dea startul acestui proiect, recent aprobat în adunarea acţionarilor.

”Reaşezarea a presupus reducerea etapelor de la cinci la trei. Această reaşezare a răspuns îngrijorărilor acţionarului majoritar. A fost simplificat şi modul de alocare a bugetului pentru partea de planificare în baza unor studii existente în companie”, a spus Cosmin Ghiţă.

De asemenea, urmează ca luna viitoare să se înfiinţeze un departament de retehnologizare în cadrul SNN.

”Prin această decizie s-a dat un semnal specialiştilor că există un angajament pe proiectele nucleare”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte viitorul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), singurul producător de dioxid de uraniu din România (combustibilul folosit la centrala din Cernavodă), Ghiţă spune că va fi demarată o analiză privind strategia optimă de furnizare de uraniu, după ce recent s-a vehiculat că SNN ar urma să preia CNU.

“Aprobarea de către acţionari a primei fazei a proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 înseamnă efectiv asigurarea continuităţii acestui proiect pentru SNN, fără întârzieri, cu respectarea graficului de timp pentru fiecare etapă şi subetape. Extinderea numărului de ore de operare până la atingerea a 30 ani de funcţionare, în baza experienţei internaţionale, adaptată la datele tehnice ale CNE Cernavodă, va determina ca oprirea efectivă a Unităţii 1 pentru retehnologizare să aibă loc în perioada decembrie 2026-decembrie 2028”, spunea directorul general al SNN, Cosmin Ghiţă, săptămâna trecută.

El spune că retehnologizarea Unităţii 1 este în prezent proiectul prioritar al SNN, fiind gestionat integral de companie şi, simultan, cel mai mare proiect de investiţii al unei companii energetice româneşti, ”unul care asigură încă 30 de ani de operare şi producţie, la mai puţin de jumătate din costul unei unităţi noi nucleare de tip CANDU”.

În prezent, se află în derulare o serie de studii, datele relevante cu privire la unele dintre echipamentele/structurile, sistemele sau componentele vizate putând fi obţinute doar în timpul opririlor planificate ale Unităţii 1, astfel că demararea studiului de fezabilitate trebuie să ţină cont de toate datele de intrare disponibile pentru elaborarea unui document complet şi suficient fundamentat.

”Este singura investiţie majoră, derulată exclusiv de SNN, căre răspunde simultan necesităţilor de sistem energetic şi ţintelor de decarbonizare”, adaugă Cosmin Ghiţă.  

Faza 1 a proiectului de retehnologizare va include activităţile necesare asigurării funcţionarii Unităţii 1 pentru o perioadă de 30 de ani, adică extinderea numărului de ore de funcţionare la putere nominală suplimentar celor 210.000 de ore estimate iniţial prin proiect.

SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.

Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, ”în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele şase luni cu 20,2%, la 869,7 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.