Cooperarea între doi participanţi la o licitaţie, invocată de grupul Damen ca neregulă în procedura de acordare a contractului de peste 1 miliard de euro pentru livrarea corvetelor destinate Marinei Militare Române, poate genera, dacă se dovedeşte reală şi cu un efect asupra rezultatului licitaţiei, o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a companiei/companiilor implicate, scrie Profit.ro.
Marţi, grupul olandez Damen a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi a sesizat Tribunalul Bucureşti acuzând nereguli în licitaţia corvetelor destinate Marinei Militare Române, contract de peste 1 miliard de euro pentru care recent a fost anunţat, oficial, drept câştigătoare asocierea Şantierul Naval Constanţa - Naval Group, reclamând că autorităţile nu au clarificat problemele de legalitate şi de încălcare a confidenţialităţii semnalate până în prezent.
În acelaşi timp, Damen vorbeşte şi de "o cooperare între doi participanţi la licitaţie", care ar trebui să fie baza pentru descalificarea acestora, arătând că "renunţarea la o procedură legală iniţiată de către unul dintre participanţi a fost în beneficiul celuilalt participant, câteva zile mai târziu", scrie Profit.ro.
Fincantieri a contestat licitaţia la CNSC, retrăgând ulterior contestaţia.
Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia) au fost cei trei competitori în această licitaţie.
Legislaţia concurenţei interzice practicile prin care doi sau mai mulţi ofertanţi îşi coordonează comportamentul şi influenţează rezultatul unei licitaţii publice la care deja s-au înscris prin faptul că nu depun ofertă, retrag oferta deja depusă sau depun oferta conform înţelegerii. Aprecierea Damen este că o eventuală astfel de înţelegere, care are drept rezultat retragerea contestaţiei depuse la CNSC, ar putea fi considerată o practică anticoncurenţială sub forma reţinerii de la ofertare. Într-un astfel de caz, legislaţia prevede o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a companiei/companiilor implicate, din anul anterior sancţionării. În plus, legislaţia achiziţiilor publice blochează posibilitatea de a mai participa la alte licitaţii publice dacă sunt constatate astfel de nereguli. Astfel de practici ar putea fi considerate “deturnarea licitaţiilor publice” şi pedepsite, conform Codului Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Licitaţia face obiectul mai multor suspiciuni prin care sunt reclamate nereguli, fiind una extrem de controversată, în contextul în care şeful Departamentului pentru Armamente din Ministerul Apărării, cel care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru "suspiciuni rezonabile" privind derularea în deplină legalitate a licitaţiei corvetelor, a fost demis recent la propunerea ministrului de resort. De asemenea, la acest moment, dosarul corvetelor este la Direcţia Naţională Anticorupţie. dreptul de autor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.