Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, afirmă că greva anunţată pentru joi a angajaţilor de la metrou nu este "pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou". "Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva din liderii sindicatului", spune el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"După părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale Ministerului Transporturilor care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi. Vreau să ştie toată lumea, înainte de a trece şi la câteva cifre, că Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva din liderii sindicatului care de mai bine de 20 de ani conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia, întotdeauna însă având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a declarat, miercuri seară, ministrul Lucian Şova.

El a spus că negocierile privind contractul colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Negocierile cu privire la acest protest, la această încheiere a contractului colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost opt runde de negociere. Principala, prima şi nenegociabila revendicare a fost creşterea salariului cu 42%. În aceste condiţii, nici la concilierea pe care administraţia Metrorex a avut-o la ITM cu reprezentanţii sindicatului, aceştia nu au acceptat - şi există documente în acest sens - niciun fel de reducere a procentului pe care îl pretind. Dar, cu toate acestea, trebuie să ştiţi că în ultimii patru ani, an de an, creşterea salarială la nivelul Metrorex a fost după cum urmează: în 2015 de 9%, în 2016 de 12%, în 2017 de 21% iar astăzi, în 2018, ar trebui să negociem o creştere salarială de 42%", a spus Şova.

El a adăugat că numărul de salariaţi pe care îi are Metrorex este de 4.528.

El a susţinut că salariul mediu brut lunat variază în Metrorex, acesta fiind de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, 8.000 de lei pentru mecanici şi 5.300 de lei pentru cei care lucrează noaptea, adăugând că, pe lângă salarii, angajaţii Metrorex au şi "beneficii" precum tichete de masă de 12 pe zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutier, decontarea de 99% la un hotel din Buşteni care este al sindicatului, permise CFR.

Sindicaliştii Metrorex şi angajaţii au decis, luni, să organizeze o grevă de avertisment de două ore, joi dimineaţă, între orele 04,00 şi 06,00, nemulţumirile principale fiind legate de salarii. 

Conducerea Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) a anunţat, printr-un comunicat de presă, că organizarea grevei a fost decisă în urma întrunirii în şedinţă extraordinară a Consiliului general al Uniunii, iar peste 90 la sută dintre salariaţii Metrorex şi-au exprimat anterior opţiunea pentru organizarea grevei de avertisment, fiind parcurse procedurile legale.

Liderul USLM, Ion Rădoi, a transmis presei că în cazul în care nu se vor primi de la managementul Metrorex răspunsuri favorabile la revendicările salariale, după greva de avertisment va urma o grevă generală. În acest caz, chiar dacă vor fi la posturi o treime dintre angajaţi, conform legiii, ar putea fi afectaţi 700.000 de călători.

Greva generală ar putea fi declanşată luni, 19 noiembrie, între orele 04,00 şi 16,00.

Sindicaliştii au solicitat managementului Metrorex o creştere salarială de 42 de procente, însă li s-a oferit 18 la sută, refuzând înţelegerea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.